Cu toate că teoria evoluţiei este larg acceptată în ştiinţă,
indiferent dacă e vorba de biologie, de medicină sau de psihologie,
în opinia publică se menţin încă anumite prejudecăţi și
inexactităţi legate de acest proces. Acestea sunt cauzate în mare
parte concepţiilor filosofice și religioase despre lume în general,
dar și modului uneori defectuos în care teoria evoluţiei este
predată în școli sau este reflectată în mass-media. Pe de o parte,
poate fi vorba de necunoaştere, dar pe de alta, se pot pune în
evidenţă și o serie de concepţii greşite. Altfel spus,
perspectivele abordate în ceea ce urmează.
Importanța lămuririi acestor concepţii eronate este relevată mai
ales în contextul relaţiei teoriei evoluţiei cu religia, fie că
este vorba de creştinism, de islam sau de alte confesiuni. De multe
ori dialogul dintre aceste moduri de a vedea lumea - cel ştiinţific
darwinist și cel religios - este împiedicat de felul în care
oamenii înţeleg anumite mecanisme și implicaţii ale teoriei
evoluţiei. Cred că o mai bună înţelegere a unor detalii ale teoriei
evoluţiei ar face mai deschis dialogul și ar crea un climat propice
discuţiilor.
În acest context, și mai ales în cel al sărbătoririi, anul
trecut, a bicentenarului Darwin și a 150 de ani de la publicarea
cărţii 'Despre originea speciilor', British Council și alţi
parteneri, inclusiv Ziarul Ştiinţelor, organizează o dezbatere cu
public despre relaţia dintre teoria evoluţiei și religie. Tot cu
această ocazie s-a publicat un site - www.darwindebate.ro -
în care puteţi să vă informaţi mai în detaliu cu privire la
dezbatere și la teoria evoluţiei.
Una din cele mai subtile concepţii greşite se referă la modul în
care vedem lumea în general și indivizii biologici în special. Încă
de la Platon și Pitagora s-a considerat că lucrurile se pot grupa
în clase sau tipuri. Există aşadar clasa norilor, clasa copacilor,
clasa scaunelor etc. Fiecare astfel de grupare este definită de un
anumit număr de caracteristici. Acestea reprezintă aşadar esenţa
acelei clase, iar esenţa fiecărei clase este constantă.
În concepţia creştină, care este tributară acestei concepţii
esențialiste, Dumnezeu a creat clasele de lucruri, inclusiv
speciile, iar acestea au rămas neschimbate până astăzi. Diferenţele
dintre membrii unei clase erau considerate irelevante. O pisică
este mereu o pisică: indiferent că este mare sau mică, albă
sau pătată, moartă sau vie, face parte din "ideea" sau clasa
pisicilor. Esenţa este ideală.
În anul 1859 Darwin a propus un nou tip de gândire asupra
fiinţelor vii. În lumea vie nu găsim esenţe, tipuri, spunea el, ci
găsim populaţii de indivizi care diferă între ei. Nu există un
ideal de sepie sau de stafilococ. Există indivizi care au
caracteristici comune, dar și diferenţe. Atunci când citim într-un
manual despre un anumit animal sau plantă, găsim caracteristicile
comune, de obicei și în primul rand. Suntem deci tentaţi să gândim
esențialist dacă vedem o astfel de descriere. În realitate, aceste
descrieri au un caracter didactic și rezumativ și nu pot surprinde
toată varietatea indivizilor din populaţiile biologice. Este
tentant deci să considerăm obişnuitul sau media, drept ideal pentru
respectiva categorie de vieţuitoare.
Descoperirile din genetică au dat dreptate gândirii populaționiste
și au explicat variabilitatea din cadrul populaţiilor de
vieţuitoare.
După 150 de ani gândirea populaționistă nu a pătruns încă în
totalitate în lumea ştiinţifică și nici în concepţia generala a
oamenilor, dar, acolo unde a fost folosită, a dus la progres în
înţelegerea lumii vii și a mecanismelor care guvernează schimbarea
organismelor.
Înţelegerea teoriei evoluţiei este uşurată și presupune acest
tip de abordare populaționistă. Considerând populaţiile alcătuite
din indivizi variabili putem să ne închipuim uşor că, de exemplu,
unii indivizi dintr-o populaţie de lupi, s-au aciuat pe lângă
taberele oamenilor, și că urmaşii acestora, au devenit treptat
câinii de astăzi. O concepţie esenţialistă presupune că lupul și
câinele au esenţe total diferite și nu se pot transforma dintr-unul
într-altul. Sau, ar putea presupune că brusc, o lupoaica ar naşte
un câine, ceea ce este bineînţeles fals.
Aşa că, data viitoare când cineva vă pune întrebări de tipul "Ce
a fost la început, oul sau găina?", puteţi să-i serviţi o mostră de
gândire populaționistă spunându-i că întrebarea nu are sens fiindcă
presupune existenţa unor clase sau esenţe: oul și găina, iar
fiinţele biologice nu corespund acestei concepţii.