Particula lui Dumnezeu
Nu cu mult timp în urmă, în iunie 2008, la CERN, Geneva, au
început lucrările de punere în funcţiune a celui mai mare
accelerator de particule elementare, LHC (Large Hadron Collider).
Experimentul, finanţat, proiectat şi executat printr-o colaborare
internaţională, are scopul de a dovedi existenţa bozonului Higgs,
ceea ce ar contribui în mod substanţial la înţelegerea mai profundă
a structurii materiei. Acesta este atât de important pentru
ştiinţă, încât în termeni metaforici particula a fost numită, de
unul dintre fizicieni, drept "particula lui
Dumnezeu".
Nu mică a fost stupefacţia lumii, cu o minimă cultură sănătoasă,
când a auzit părerile a nu puţini dintre gazetari, chiar şi a unor
politicieni, dornici de 'ieşire în faţă' şi a altor organizaţii
non-profit că, fizicienii lumii şi-au dat mâna să producă un
Big-Bang pe Pământ. Să nu uităm că acest accelerator este
menit să producă ciocnirea a câţiva protoni doar. Apoi, să ne
imaginăm, dacă putem, masa Universului, care a fost sediul Big
Bang. Nu-i vorba de masa unui proton ori, de masa Pământului, nici
de masa unei singure stele - cum ar fi Soarele nostru -, nici de
masa celor 400 miliarde de stele din Galaxia noastră - Calea Lactee
-, nici de masa celor 1023 (unu urmat de 23 de
zerouri) de stele care ar alcătui galaxiile din Univers. Deci,
fizicienii din toată lumea şi-au dat mâna, să aducă tot universul
pe Pământ, în acceleratorul de la CERN.
Nu vin să spun că este o virtute
să relevăm limitările noastre. Dar este important să înţelegem, cât
de mult nu cunoaştem. Există un număr enorm de lucruri pe care nu-l
cunoaştem. Există un număr minor de lucruri, pe care îl cunoaştem .
. . De ce ar trebui să încercăm să înţelegem universul ca o
trădare totală, ca o lipsă de umilinţă? Eu cred că este adevărat că
umilinţa este singurul răspuns potrivit într-o confruntare cu
universul, însă nu poate fi vorba de o umilinţă care să ne
împiedice să cercetăm natura
universului, natură pe care o admirăm. (Carl Sagan)
Astrofizicienii şi-au dorit de mult un experiment de
astrofizică, dar nu-l credeau realizabil pe planeta Pământ. Şi,
iată că, fizicienii din toată lumea şi-au dat mâna şi au imaginat
un astfel de experiment. Acesta este lucrul care ar trebui să-l
luăm în seamă, nivelul atins de cunoaşterea umană şi nu
obscurantismul dirijat prin lipsa de educaţie dublată de interesul
pentru profit.
Sfârşitul lumii
În cazul unui război nuclear, principalele specii terestre vor
dispărea. Fără îndoială că nişte gândaci şi nişte viermi vor
supravieţui. Este vorba de aceia care contribuie la metabolismul
sulfului, din gurile canalelor deschise către adâncurile oceanelor.
Adică, nu este Pământul cel care riscă, este vorba numai de noi,
oamenii.
Gândesc deci că, perspectiva Pământului în spaţiu şi timp,
este întrucâtva, de o forţă enormă, dacă nu chiar şi
educaţională, morală şi etică. Gândesc că este o fericire pentru
noi, că trăim momentul, când imaginea Pământului văzut din spaţiu,
a devenit o rutină obişnuită. Noi îl privim seara la buletinul
meteorologic şi cu greu realizăm ce lucru extraordinar este acesta.
Planeta noastră, Pământul, casa noastră, locul de unde noi
provenim, poate fi văzută din spaţiu. Și când privim planeta
noastră din spaţiu, realizăm imediat cât este ea de fragilă, din
cauza locuitorilor ei. O lume atât de mică şi atât de susceptibilă
la distrugere. Este imposibil, cred eu, să privim la această
planetă şi să nu gândim că ceea ce facem este o nebunie. Peste tot
în lume, noi risipim în fiecare an, milioane şi miliarde de dolari,
pentru armament.
Gândiţi-vă ce am putea face cu
aceste zeci de miliarde de dolari. Un vizitator din exterior -
legendara inteligenţă extraterestră - coboară pe Pământ şi se
întreabă ce facem noi aici. Și găseşte o prodigioasă inventivitate
umană şi resurse enorme, destinate nu numai perpetuări războiului
ci chiar la distrugerea globală masivă. O astfel de fiinţă va
deduce cu siguranţă că perspectivele noastre nu sunt foarte
bune şi poate ar fi mai bine să se îndrepte către altă lume, mai
favorabilă. (Carl Sagan)
Dar astfel de probleme nu se află pe agenda de lucru a mass
media.
Extratereştrii la Hollywood
Vorbim de exploatarea educaţiei precare prin dezinformare
suplimentară, imprimare de convingeri căutate şi utilizare de
imaginaţie pretins originală şi inedită, cu scopul clar al
obţinerii profitului uşor. Majoritatea filmelor produse la
Hollywood, cu subiecte care prezintă eventuale întâlniri cu
extra-tereştrii, relevă fiinţe de pe alte planete care sunt, de
cele mai multe ori ostile pământenilor. Deşi suntem cu toţii
interesaţi să aflăm că există viaţă şi pe alte planete, că nu
suntem singuri în Univers şi că am putea folosi experienţa mai
înaltă a altor civilizaţii, pentru înaintarea noastră proprie,
toate filmele şi literatura din acest domeniu ne arată, aproape de
fiecare dată, faţa rea a unei astfel de întâlniri. De ce această
modalitate de prezentare? Are vreun scop premeditat, suprapus pe
obţinerea profitului bănesc? Este cumva influenţată de suspiciunea
morbidă a contactului între două civilizaţii, chiar aflate acestea
pe Pământ? Orice alţi oameni, aparţinând altei naţiuni sau altei
culturi, sunt primitivi, barbari, cotropitori, inculţi, băutori de
sânge, necivilizaţi, fără religie, păgâni? Există disensiuni chiar
şi în cadrul aceleaşi religii: între catolici şi protestanţi, între
sunniţi şi şiiţi, etc.
Ar fi aşa de greu să fie făcute filme care să pledeze pentru
iubirea între oameni? Foloseşte cuiva cultivarea vrajbei între
oameni, pe lângă exploatarea bănească a lipsei de educaţie? Este
adevărat că 80% din creier este destinat prelucrării informaţiei
vizuale? Percepţia vizuală este cea care ne dă majoritatea
informaţiei culese din mediul înconjurător. Cel mai bun exemplu
sunt trilobiţii, care au ajuns în număr foarte mare la sfârşitul
perioadei permian, număr comparabil poate doar cu al dinozaurilor
din cretacic. De ce s-au dezvoltat trilobiţii în număr atât de
mare? În cazul trilobiţilor s-a trecut de la antene şi fototropism
la vederea incipientă. Deci accesul la hrană necesar supravieţuirii
a devenit mai uşor.
Întâlnire de gradul III. O navă
extraterestră este primită să aterizeze pe un trunchi de măslin.
Din navă coboară o pereche constituită din două flori galbene.
(Tablou prezentat la expoziţia
Universul Florilor, deschisă cu ocazia aniversării a 100 de ani de
la înfiinţarea Observatorului Astronomic din Bucureşti, în aprilie
2008)
Aşa dar nu numai industria filmului, - dar şi industria cărnii,
a laptelui şi chiar cea farmaceutică, fac uz de televiziune, film,
presă, pentru mărirea profitului, plecând de la exploatarea
percepţiei umane bazate pe vedere.
Televiziunea
Dintre toate undele radio, doar cele ale radarului şi
televiziunii ies în afara Pământului. Extratereştrii ar putea
detecta emisiunile noastre de televiziune. Aceasta există de pe la
sfârşitul anilor 1940 în America. Prin urmare unda de televiziune,
iese în spaţiu încă din acele timpuri. În fiecare an ajunge tot mai
departe. Putem spune că primele imagini de televiziune ieşite în
spaţiu, de pe planeta Pământ, au ajuns astăzi la 70 ani lumină. Ele
reprezintă avangarda unei civilizaţii nou apărute în galaxie.
Nu ştiu dacă vă mai amintiţi
televiziunea din anii 1940 din Statele Unite, dar ea ni-i prezenta
pe Howdy Doody, Milton Berle, audierile Armată-McCarthy şi alte
dovezi de înaltă civilizaţie de pe planeta Pământ. Aşa că uneori
sunt întrebat: dacă există atâtea fiinţe inteligente în spaţiu, de
ce nu au venit aici? Acum ştiţi de ce. Este un semn al inteligenţei
lor că nu au venit. (Glumesc!). Dar este un fapt foarte serios
acela că, în principal, doar transmisiile de televiziune stupide
sunt principalii noştri mesageri către stele. Există un
aspect al autocunoaşterii pe care îl implică acest lucru şi pe care
eu cred că e foarte bine să-l sesizăm. (Carl Sagan)
Planeta Marte
Un scoop ziaristic?
Chiar la apropiere maximă, lucru care se petrece cam la fiecare
17 ani, planeta Marte nu are un unghi de vedere mai mare de 30
secunde de arc. Soarele sau Luna se văd sub un unghi vizual de
aproximativ 30 minute de arc (jumătate de grad). Aşa că un unghi de
30 de secunde nu va fi niciodată egal cu unul de 30 de minute.
Adică un unghi de 60 de ori mai mic! Şi strălucirea diferă. Iar
rezoluţia este una când privim cu ochiul liber (cazul Lunii) şi
alta este când privim printr-un telescop puternic (cazul planetei
Marte). S-a introdus, cu ajutorul programului Photoshop, în acelaşi
cadru, fotografia imaginii Lunii, ce poate fi văzută şi cu ochiul
liber şi s-a adus la aceiaşi dimensiune imaginea planetei Marte, ce
poate fi văzută doar prin telescop.
Să nu uităm de faptul că apropierea maximă de Pământ a planetei
Marte s-a petrecut în urma cu 5-6 ani, când o astfel de mărime
unghiulară a planetei nu s-a văzut cu ochiul liber, planeta s-a
văzut doar ca un punct. Dar planeta Marte 'ne-a mai făcut probleme'
şi mai înainte.
În anul 1877, astronomul Giovanni Schiaparelli, privind
printr-un telescop nou, de calitate, a aruncat o privire spre Marte
şi a văzut că suprafaţa planetei conţine o mulţime de detalii
lineare, fine, complexe, pe care le-a asemănat unor canale.
Percival Lowell a construit un observator la Flagstaff, în Arizona,
cu bani proprii, a observat aceleaşi linii şi a rămas convins că
Schiaparelli are dreptate. Aceştia doi nu au fost singurii care 'au
observat canale'. Erau convinşi că pe Marte există mari lucrări
inginereşti. Existau şi alte păreri potrivit cărora, aceste
canale reprezentau combinaţii nereuşite mână-ochi-creier. Dar a
trece la fotografiere, pentru a verifica acest lucru, nu era uşor.
Turbulenţa şi vârtejurile din atmosferă fac ca imaginea planetei să
tremure. Fotografia ar trebui să surprindă acele momente rare de
rezoluţie maximă, ceea ce pentru ochi este mai uşor, mai ales
pentru observatorii experimentaţi. Deci nu se putea folosi placa
fotografică. Lowell, un popularizator foarte bun, a văzut în aceste
canale întruchiparea unei civilizaţii străvechi pe Marte, mai
avansată decât a noastră şi care a avut parte de o secetă de mari
proporţii, încă necunoscută pe Pământ. Soluţia marţienilor a fost
de a construi o vastă reţea de canale care să înconjoare întreaga
planetă şi care să transporte apa lichidă, rezultată de la gheaţa
în curs de topire a calotelor polare, către locuitorii însetaţi ai
oraşelor de la ecuator. Şi era un fapt lăudabil pentru politica
marţienilor, care a permis o guvernare globală cel puţin în
privinţa lucrărilor de inginerie.
Ce concluzie s-ar putea trage de
aici? Desigur, putem conchide că, într-un sens, Lowell avea
dreptate, că acele canale de pe Marte reprezintă dovada unei vieţi
inteligente. Mai rămâne însă o singură întrebare: de care parte a
telescopului se află viaţa inteligentă. Şi, după cum vedem, viaţa
inteligentă se află de partea observatorului. Oamenii şi-au pus în
joc cariera, abordând un fenomen observabil, aparent reproductibil
de semenii lor în diferite alte părţi ale globului. Publicul a
devenit foarte preocupat şi interesat de această problemă. Însă
acesta a fost doar unul dintre diferitele argumente privind viaţa
inteligentă pe Marte în zilele noastre. Dar toate s-au dovedit a fi
fost greşite. (Carl Sagan)
Temperatura în timpul verii
Iar un scoop ziaristic?
Este adevărat că Soarele are un ciclu de activitate de 2 x 11
ani. Este adevărat că pe Soare se petrec erupţii, pete şi
protuberanţe. Dar temperatura de la Bucureşti nu are nicio legătură
cu activitatea de la suprafaţa Soarelui. Nu are rost să arătăm pe
ecranul televizorului arcul unei protuberanţe solare, care este
foarte fotogenic, şi să spunem că are dimensiunea diametrului
Pământului. Raportat la Soare, Pământul are sub 1% din diametrul
acestuia, dacă luăm în consideraţie că Soarele are de 108 ori
diametrul Pământului. Distanţa până la Pământ este de 150 milioane
km.
Fenomenele solare se petrec pe toată suprafaţa lui şi foarte rar
o explozie solară se produce pe direcţia Pământului. Dacă ne-am
imagina că Pământul se află pe suprafaţa unei sfere cu diametrul de
150 milioane de km, cu Soarele aflat în centrul sferei, diametrul
discului terestru est de-a dreptul insignifiant. Deci
probabilitatea ca această rază de particule să întâlnească zona
noastră este de-a dreptul de ne luat în seamă. Şi chiar dacă ajung
pe direcţia Pământului, radiaţiile specifice activităţii solare -
care în mod convenţional, produc un flux de particule elementare -
pot fi absorbite de scutul magnetic al planetei. Desigur, pot
exista unele afectări locale ale sistemelor de comunicaţii sau ale
sistemelor de alimentare cu energie . . . dar la scară globală
aceste efecte nu merită nici-o consideraţie.
În plus, reporterii de televiziune, pentru a fi mai
convingători, apropie termometrele de asfalt, nisip, pietre,
tomberoane metalice, ajungând să vorbească de temperaturi de
500C. Chiar nu se mai ţin minte nici măcar nişte noţiuni
elementare de fizică, învăţate în liceu, privind conductibilitatea
termică a substanţelor? S-a uitat că metalele, pietrele, nisipul,
chiar solul neacoperit de iarbă, conduc căldura mai bine de cât
lemnul şi frunzele? S-a uitat că omul când se fereşte de căldură se
duce sub un şopron de lemn şi nu sub unul de tablă? Nu se mai ştie
că sticla, suprafeţele lucioase, nisipul plajei, etc., reflectă
lumina? De ce fac reporterii televiziunii aşa ceva? Este acesta un
scoop? Cui serveşte?
Astrologia
Cu astrologia se câştigă bine. Sunt foarte mulţi oameni ţinuţi
în întuneric, dar totuşi dornici sa afle ceva despre persoana
proprie, de obicei neglijată şi atunci 'se oferă alţii', 'bine
intenţionaţi' să le 'deschidă' capul. Dar asta îi va costa. Bani.
Banii, banii, . . .
De fapt, astrologia a fost luată în seamă mai mult în perioada
de la Ptolemeu şi până la Copernic şi Kepler. Astrologii ignoră
sateliţii planetelor, asteroizii şi cometele, quasarii şi pulsarii,
galaxiile care explodează, stelele duble, supernovele şi sursele de
raze X, care au fost descoperite de la Ptolemeu (87 - 165 d. Cr.)
încoace.
Astronomia este o ştiinţă. Astrologia este o pseudo ştiinţă - o
cerinţă în absenţa unei certitudini, potrivit căreia celelalte
planete afectează vieţile noastre de fiecare zi.
În timpul lui Ptolemeu distincţia dintre astronomie şi
astrologie nu era clară. Astăzi este.
Faptele de la care a plecat Newton au fost:
- există o suprafaţă plană distinctă în cadrul Sistemului Solar,
numită ecliptică,
- toate orbitele planetelor care încercuiesc Soarele sunt foarte
apropiate de acest plan ecliptic (din motive doar istorice i se mai
spune plan zodiacal),
- toate planetele se mişcă în acelaşi sens (nu mai contează că
Mercur se roteşte în jurul axei proprii într-un sens şi Venus în
altul),
- toate planetele se rotesc în jurul axei proprii în acelaşi
sens, etc.
Kant a adus în discuţie şi nebuloasa eliptică primitivă. El a
presupus că dintr-un astfel de disc aplatizat s-au condensat
stelele şi apoi planetele. Discul are o anumită rotaţie. Tot ce se
va condensa prin acreţie va păstra mişcarea de revoluţie în
acealaşi sens. Toate obiectele mai mari care se vor forma, vor
păstra şi ele, de asemenea, aceeaşi direcţie de revoluţie ca şi de
rotaţie în jurul axei proprii. Obiectele mai mici cad pe obiectele
mai mari. Stau mărturie craterele de impact observate pe toţi
sateliţii planetelor mari (pe Iapetus şi Titan doi dintre sateliţii
lui Saturn şi pe Phobos şi Deimos, sateliţii lui Marte), pe Lună,
pe Mercur şi chiar pe Pământ. Adică gravitaţia proprie este cea
care guvernează.
Dacă am privi stelele şi constelaţiile de pe alt loc din Galaxie
şi nu de pe Pământ, toată harta cerului, harta 'stelelor fixe', ar
fi cu totul diferită. Adică geocentrismul a rămas în mintea
astrologilor şi astăzi.
Şi, lucrul cel mai important, Soarele este acela care a
determinat apariţia vieţii pe Pământ, lumina lui permanentă,
energia emisă atâtea miliarde de ani. Toate celelalte planete,
chiar dacă le vedem, nu au avut, nu au şi nu vor avea nici-o
influenţa asupra vieţii pe Pământ. Nu au lumină, deci nu au viaţă.
Le putem vedea doar pentru că reflectă lumina Soarelui.
Din studiile şi cercetările astrofizice rezultă că Soarele, în
evoluţia lui, ne va mai acorda lumina lui, deci viaţă, încă cinci
miliarde de ani. Nici un horoscop nu spune nimic despre
aceasta.
Eclipsele de Soare sau de Lună şi mareele produse de acestea se
pot calcula folosind legea gravitaţiei. Deplasarea plăcilor
continentale, cutremurele şi erupţiile vulcanice nu pot fi
prevăzute de nici un horoscop. Rezultatele alegerilor democratice
sau nu, nu se pot prevede nici acestea de nici un horoscop. Bine
înţeles, că un horoscop sau un sondaj de opinie plătit ar putea
influenţa pe moment pe câţiva creduli, pentru a fi folosit în
campanie. Luna (cu ciclul ei de 28 de zile şi fazele ei), corpul
cel mai apropiat de Pământ, rămâne să determine mareele, iar
rotaţia Pământului, ciclul biologic diurn. De fapt toată viaţa de
pe Pământ depinde de orele de lumină solară, pentru că toată viaţa
de pe Pământ este datorată fotosintezei care lucrează în imperiul
plantelor. Ciclul lunar şi solar au influenţat alcătuirea
calendarelor. Mai toate calendarele ţin cont, în privinţa începerii
anului, de momentul solstiţiului de iarnă (22 decembrie), când
Soarele aflat la minim, începe să urce pe bolta cerească. Ne
sunt necesare pentru programarea tuturor activităţilor de bază ale
oamenilor, privind însămânţările, creşterea vitelor, culesul
grânelor, etc. Şi atât.
Unde poate ajuta astrologia? Doar la îndepărtarea omului de
bunul simţ propriu (am putea vorbi chiar de cei şapte ani de
acasă), de renunţarea la gândirea logică, să uităm drepturile
omului şi să nu vedem exploatarea.
Dar elementul cel mai penibil e atunci când un astronom
profesionist se alătură astrologiei. Este adevărat că există cazuri
foarte izolate. Nu numai ştiinţa este defăimată astfel, dar
educaţia sănătoasă, pe care persoana respectivă este datoare s-o
transmită este periclitată. Iar astrologii sunt ajutaţi nemeritat,
ca să se poată lăuda că, şi ştiinţa îi sprijină.
După un timp veţi simţi că, cel puţin în universul nostru
limitat, fizicienii ştiu ce vorbesc. Și fizicienii hinduşi şi
fizicienii ateişti şi fizicienii creştini. Întrucâtva, se pare că
fizica nu depinde de cultura locală sau de deprinderile locale.
Ceea ce fizicienii spun, pare să fie adevărat pe tot Pământul. Și
apoi priviţi spre alte planete. Spre alte stele. Spre alte galaxii.
Aceleaşi legi se aplică peste tot. Dacă sunteţi de acord cu acest
lucru, atunci, parcurgeţi în aceiaşi zi rubrica zilnică de
astrologie, de la câteva ziare - nu există ziar să nu aibă o astfel
de rubrică - şi veţi constata că horoscopul diferă. Până şi
prognoza meteorologică seamănă la ziare diferite. Horoscopul
depinde de 'specialist', chiar dacă poziţia planetelor este aceeaşi
la acel moment.
Horoscoape apar zilnic în toată media. Despre astronomie nu se
poate citi nimic. La televiziune apar doar emisiuni de divertisment
conduse de astrologi. La prima întâlnire cu un om eşti întrebat de
zodie. Companiile comerciale care se respectă au un specialist
astrolog. În campanile electorale se consultă astrologii. Şi la
curtea împăraţilor chinezi exista un astrolog. Nu mai că acolo,
dacă horoscopul nu corespundea cu cele prevăzute, astrologul era
executat.
Şi, potrivit celor discutate mai sus, este foarte important să
luăm în consideraţie de care parte a telescopului se află viaţa
inteligentă, urmare a unei moşteniri de loc de neglijat, care ne-a
adus la nivelul de dezvoltare actual. Este indicat să nu permitem
întoarcerea noastră în trecut, la misticism şi superstiţii - chiar
dacă unii vor să câștige bazaţi pe lipsa de educaţie minimă -
trebuie să folosim media ca bază pentru păstrarea moştenirii
ştiinţifice.
Nutriţie defectuoasă şi tratamente medicale în loc de
viaţă sănătoasă
Despre aceste lucruri am mai scris, într-un articol apărut în
Ziarul Ştiinţelor, Inteligenţa Corpului. Iată câteva
probleme discutate acolo.
La baza Higienei Naturale se
află corpul, în permanenţă în căutarea sănătăţii şi care realizează
aceasta printr-o eliminare continuă a materialului nedorit şi
vătămător (Harvey Diamond).
Revine mass media, jurnalismului bazat pe ştiinţă, să menţină
linia adevărului ştiinţific în raport cu orice interes financiar,
bazat pe publicitate, rating şi reclamă comercială.
Nu ştiu dacă faptul că unii doctori nu respectă jurământul lui
Hippocrates, când sunt în slujba unor industrii de alimente şi
recomandă la televizor produse nenutritive, poate fi luat în
consideraţie de canalul respectiv, la emisia unor reclame
publicitare. Dar faptul rămâne dăunător.
Faptul că există atât de multe forme de diete, este şi aceasta o
mărturie, că dietele nu realizează dezideratul vieţii sănătoase,
adică profilaxia şi nu tratamentul. De ce să nu preîntâmpinăm
cancerul şi bolile cardiovasculare printr-o viaţă sănătoasă în loc
să recurgem la tratamente medicale şi diete de slăbire pentru o
săptămână două şi apoi să revenim la viaţa anterioară? Ne sinucidem
treptat.
De un timp încoace, s-a instituit fabricarea de medicamente din
plante medicinale, în loc din substanţe chimice. Nici acestea nu
pot înlocui o viaţă sănătoasă.
Nicio practică nu va facilita
mai mult ciclul de eliminare aşa cum îl determină consumul regulat
şi într-o cantitate adecvată a alimentelor
cu-înalt-conţinut-de-apă. Adică fructele şi legumele. (Harvey
Diamond).
Totuşi, se poate remarca, că undeva se ştie că, doar natura
(imperiul plantelor) furnizează alimentaţia şi existenţa sănătoasă.
Nu este de-ajuns să scriem pe tot felul de sticle, ambalaje şi
medicamente, foarte frumos colorate: '100% natural', 'extract
natural', 'extract din plante', etc.
Pentru motive doar comerciale, continuăm să fabricăm, să tratăm
artificial, să pregătim alimente, în deplină nesocotire a valorii
nutritive şi să adăugăm gusturi, mirosuri şi aspecte
atrăgătoare, numai de dragul îmbogăţirii bazate pe muncă cât mai
puţină. Nu mai vorbim de instituirea voită a unor gusturi, de care
nu ne mai putem dezobişnui, care au fost alese cu scop intenţionat,
pentru adăugarea la consumul unor alimente nenutritive.
Problema cel mai frecvent pusă
în domeniul dietelor, sănătăţii şi pierderii de greutate este
probabil, de unde vă procuraţi proteinele? Teama de moarte, în
această ţară, a început prin, a nu ajunge în postura omului care nu
capătă destulă proteină. Problema, totuşi, nu este cum să căpătăm
destulă proteină, ci cum să nu căpătăm prea multă. Având prea multă
proteină într-un corp este tot atât de primejdios cu a nu avea
destulă. (Harvey Diamond)
Întreaga problemă a proteinei a
fost amplificată atât de mult şi într-o astfel de proporţie încât
este îndoielnic că oamenii se vor simţi uşor cu această problemă
vreodată. Limita de jos arată de fapt că noi nu necesităm aşa de
mult cât am fost ghidaţi să credem. Înainte de toate, corpul
uman reciclează 70 % din deşeurile provenind de la proteine. Este
vorba de 70 % ! În al doilea rând, corpul uman foloseşte
aproximativ, doar douăzeci şi trei de grame de proteine pe zi. Doar
douăzeci şi trei de grame. Eliminarea surplusului se face prin
fecale, urină, păr, descuamarea pielii şi transpiraţie. Pentru a
reîncărca acest consum de douăzeci şi trei de grame de proteină ar
trebui să mâncaţi cam şase sute optzeci de grame de proteină
într-o lună. (Diamond)
"Trebuie să menţinem puterea
noastră" Bine, haideţi să luăm în discuţie acest lucru. Care
credeţi că este cel mai puternic animal de pe planetă? Cei mai
mulţi oameni vor răspunde că un elefant. Sunt de acord. Ca o
chestiune de fapt, dacă v-aţi gândit la cel mai puternic animal din
lume, unii folosiţi de secole pentru puterea lor superioară şi
rezistenţă, care ar putea fi? Elefanţii, taurii, caii,
catârii, cămilele, zimbrii. Ce mănâncă ei? Frunze, iarbă şi fructe.
(Harvey Diamond)
Sănătatea este un drept din naştere. Numai sănătatea nu doare.
Nu trebuie să ignorăm durerile şi semnalele momentane ale
organismului sau să ne obişnuim cu ele şi pe măsură ce acestea se
multiplică, să ajungem la momente când tratamentul nu mai poate fi
aplicat nici prin cele mai înaintate medicaţii şi operaţii.
Calculul caloriilor şi piramida alimentelor sunt depăşite. Acestea
sunt în continuare luate în consideraţie numai din motive
comerciale.
Reclamele comerciale ţin în viaţă unele posturi de televiziune,
cu preţul îmbolnăvirii colective. Vedem pe ecran reclame de
alimente noi, prezentate de persoane care îmbracă un halat alb. Ca
şi cum această haină poate înlocui doctorul şi menirea doctorului
de a lupta pentru sănătatea omului.
Pentru ce foloseşte media o bază instrumentală atât de
profesionistă, mereu înnoită, la nivel mondial, ca să poată
influenţa cât mai bine, ce? Pe cine slujeşte? Este ceva democratic
în toate aceste intervenţii pe care le are?
Bibliografie
- Carl Sagan, DIVERSITATEA EXPERIENŢEI ŞTIINŢIFICE. Traducere
din limba engleză şi note de Harry Minţi. Editată de Curtea Veche,
Bucureşti, 2009.
- Harvey şi Marilyn Diamond, Seria FIT FOR LIFE, şapte volume
editate în anii 1990-2003, în 12 milioane exemplare.