Deoarece profesorul Călin Popovici (4 oct 1910,
Galați - 16 ian 1977, București) nu mi-a fost nici șef și nici
profesor, nu voi scrie despre calitatile sale din aceste
perspective. L-am cunoscut timp de aproape 20 de ani, așa că pot
spune câteva cuvinte adevărate. Am aflat de astronomul Călin
Popovici prin anul 1955 când mi-am cumpărat cartea faimosului
I. S. Sklovski (unul dintre părinții radioastronomiei, 1916-1985)
intitulată Radioastronomia (carte apărută în anul 1955). Volumul în
limba română apăruse în colecția Societății de Științe Matematice
și Fizice (SSMF) care asigura controlul științific al
traducerii.
În anul următor, 1956, îi apărea broșura Radioastronomia (48
pag.) în colecția SRSC (Societatea pentru Răspândirea Științei și
Culturii), în care am găsit desigur mai puțină informație decât în
cartea lui Sklovski care avea peste 200 pagini. O ediție mai nouă a
acestei cărți, în limba franceză, legată și având cam 300 pagini am
dăruit-o unei speranțe, pe care o numesc acum, cu tandrețe,
Dodoloata...În același an 1956 am citit un articol despre planeta
Marte care se apropia în luna august de o mare opoziție; articolul
era scris cu măiestrie de astronomul Călin Popovici.
Apoi a venit faimosul an 1957, care în afară de două comete
spectaculoase, Arend-Roland în primăvară și Mrkos la finele lunii
august, a găzduit începutul acelei nemaipomenite colaborări
științifice internaționale numită Anul Geofizic Internațional.
Revista Știință și Tehnică a avut inspirata idee de a
organiza un concurs pentru amatori intitulat "Participați la AGI",
la care m-am hotărât să particip, ca amator cu o vechime de numai 2
ani de zile. Dar aveam luneta, făcută de mine, cu lentile de
ochelari, un binoclu și cunoșteam bine cerul.
Prima comunicare pe care am trimis-o se referea la o cometă pe
care o observasem în crepuscul, la finele lui august, la Nord-Vest,
cam sub coada Ursei Mari. Era cometa Mrkos, descoperită de
profesionistul Antonin Mrkos (1918-1996), din Cehoslovacia de
atunci. Apoi, a început epoca Sputnik, primul fiind lansat chiar de
ziua de naștere a profesorului Călin Popovici, 4 octombrie.
Pe Sputnik 1 nu l-am observat, nefiind vizibil cu ochiul liber,
dar pe Sputnik 2 l-am observat de cateva ori și am trimis datele la
redacție. Apoi, activitatea solară fiind la cel mai mare maxim
cunoscut, cu numere Wolf apropiate de 300, cum vedeam și eu
cu mica mea lunetă, am observat și câteva aurore polare despre care
am scris redacției.
Anul Geofizic Internațional a durat din iulie 1957 până la
finele anului 1958. Dar la finele anului 1957 s-a încheiat "prima
etapă a concursului de care am amintit. În revista Știință și
Tehnică nr.12, din anul 1957, la pagina 10, apare într-un chenar
rezultatul acestei etape. Se spunea acolo că, juriul concursului,
sub președinția tov. prof. univ. Călin Popovici de la
Observatorul Astronomic din București, a desemnat un număr de
câștigători, printre care mă număram și eu, cu premiul II, o
bicicletă. La finele anului următor am recidivat, același juriu
acordându-mi acum mențiune, un aparat de fotografiat Orizont .
În anul următor, prin primăvară, cu ocazia unei excursii la
București, am ajuns și la Observatorul mare, într-o noapte când nu
puteam dormi din cauza colegilor de cameră. Am sosit la Observator
pe la ora 5, când acolo era pustiu. Am găsit o clădire, despre care
apoi am aflat că se numea Bozianu , unde ușa fiind deschisă am
intrat, și m-am culcat cu capul pe o masă lungă, și am adormit. Pe
la ora 8 când se luminase și veneau oamenii la lucru, am observat
cu coada ochiului cum intră în încăpere unele persoane, care însă
nu m-au deranjat. Când m-am sculat, se făcuse 9 trecute și am
început să caut persoanele. Majoritatea camerelor erau goale, numai
în una din colț, pe stânga cum intri, erau două persoane: un bărbat
mai în vârstă și o femeie, ceva mai tânără, și cu un defect la
ochi...Sunt întrebat ce doresc și am răspuns că îl caut pe
profesorul Călin Popovici. Bărbatul îmi răspunde că el este și ce
mai doresc. I-am spus atunci că sunt din Iași și doresc să văd
adresele celorlalti participanți la concurs. Fără să spună nimic, a
tras un sertar din care a scos un teanc de plicuri deschise și mi
l-a dat. Mi-am copiat o serie de adrese și am înapoiat plicurile.
Atunci profesorul mă întreabă, fără a mă privi în ochi:"Dar la Iași
este unul Scurtu Virgil, îl ști cumva? La care eu răspund candid:
acela eu sunt! Profesorul a zâmbit subțire...Asta a fost prima mea
întâlnire fizică cu profesorul astronom Călin Popovici.
Vor mai fi și altele, pe parcursul a 20 de ani. În același an
1959 am început să mă preocup intens de observarea meteorilor,
datorită bibliografiei ce-mi procurasem între timp, majoritatea în
limba rusă (Fedanskij, Katasev, Levin și alții) și lucrările lui
Ion Corvin Sângeorzan, colaboratorul apropiat al profesorului
Popovici la observarea sateliților artificiali. După metoda lui
Sângeorzan, a hărților în proiecție stereografică, am observat și
eu Perseidele din august 1960, patru nopți. Cu această ocazie am
observat și prima traiectorie a satelitului balon Echo
1, cu vreo trei zile înaintea profesorului Popovici și a
echipei sale... Aceste observații au fost publicate în anul următor
în Gazeta Matematica și Fizică, seria A, nr.10, cu un
referat favorabil din partea Dr. Victor Nadolschi (1911-1996), cu
care nu mă aveam prea bine...
În anul următor, 1962, I.C.Sângeorzan a publicat în revista
Academiei o nouă lucrare despre meteori, în care amintește laudativ
despre lucrarea mea...La Iași în acel timp eu eram președintele
cercului de astronomie pe oraș, coordonat de prof. Ludmila
Nadolschi, soția lui Victor...
La finele anului, în decembrie, s-a organizat la Universitatea
din Timișoara, primul simpozion de astronomie pe țară, după război.
Printr-un fericit concurs de împrejurări am participat oficial la
acest simpozion, în locul doamnei Nadolschi, bolnavă. În drumul
spre Timișoara, la escala de la București, pe la 6 dimineața, între
două trenuri, dau o fugă la Observator, și-l sun pe profesorul
Popovici care nu prea încântat de matinala vizită, mă asigura
totuși că va veni la Timișoara. Acolo ne-am întâlnit crema
astronomiei românești, și recunosc că m-am simțit bine. Ba chiar
i-am pus o întrebare profesorului Gheorghe Chiș (1913-1981), de la
Cluj, despre posibila combinare a observațiilor fotometrice cu cele
spectrale la stelele duble cu eclipsă, la care după o ezitare, a
spus că "E o idee nouă"...
Apoi, la fiecare vizită a mea la București, nu pierdeam ocazia
de a-l vizita pe profesorul Călin Popovici. Chiar mai înainte de
ultimele evenimente povestite, fiind în vizită la Observatorul
mare, mergeam pe alee, de la astrofizica la
astrometrie, când, pe la mijloc, în dreptul intrării de la
Bozianu, ne iese înainte un moșuleț micuț și fin, în haine maro;
profesorul Popovici mă prezintă pe mine ca "un alt mare astronom,
de la Iași". Mă aflam în fața academicianului Gheorghe Demetrescu
(1885-1969), directorul Observatorului, cel mai celebru astronom
român al secolului trecut. A fost și un reputat seismolog. Eu
timid, făceam "fețe-fețe".
Am făcut de două ori practică de vară la Observatorul Academiei,
timp în care mă vedeam des cu profesorul Călin Popovici.
La terminarea facultății îmi încolțise în minte o metodă
originală pentru determinarea extincției atmosferice, prin
observarea satelitului artificial Echo 2 la o gamă largă de
distanțe zenitale într-un timp scurt, fotometrarea făcându-se ca la
meteori, pe flim. Profesorul nu a apreciat această metodă,
gândindu-se probabil la fotometria stelară de mare precizie. Peste
ani (în anul 1974) când o metodă asemanătoare a fost folosită cu
succes de doi astronomi de la Ujgorod (oraș în vestul Ucrainei),
m-am dus cu revista Referativnai Jurnal (revista de
stiinta din Rusia care apare din anul 1952) la profesorul Călin
Popovici, care a rămas fără replică. Este cam singurul reproș pe
care îl aduc acum, cu toata pioșenia...Mai tarziu, chiar am
încercat să-mi dau doctoratul cu profesorul Călin Popovici, având
ca subiect Diagrama H-R și Evoluția Stelară (Diagrama
Hertzsprung-Russell e folosită pentru determinarea tipului și
vârstei unei stele), dar dispariția sa prematură a împiedicat acest
proiect.
Ultima oară l-am văzut pe profesorul Călin Popovici la
Conferința Societății Europene de Fizică în septembrie 1975. Umbla
omul înnebunit să-l abordeze pe academicianul Ursu, pe atunci încă
președinte al CNST, înainte de a face rocada cu Elena Ceaușescu.
Apoi, de la amicul Neculai Rădulescu, cu care am avut o
corespondență destul de susținută, am aflat că acolo se clocește
ceva. Era multa nemultumire in sufletul multora. Eu care citisem că
o asemenea confruntare avusese loc și la Moscova, între
astrometriști și astrofizicieni, când se punea problema înființării
unei stații sudice a Institutului Sternberg, i-am
sfătuit să se domolească. Nu m-au ascultat, revolta a avut loc,
secția de astrofizică a fost aproape desființată, colaboratorii ei
risipiți în patru vânturi, iar acum , bătaia pe termen lung, este
condusă de un...astrolog!!! Aceste evenimente cred că au precipitat
decesul profesorului Călin Popovici, suferind mai de mult, în anul
1977. A fost făcut academician post mortem, în rând cu alt mare
astronom român, Constantin Pârvulescu (1890-1945).
Virgil V. Scurtu
18 august 2010