Transdisciplinaritatea din nou în actualitate



În momentul de faţǎ sunt clasificate peste 8000 de discipline dintre care doar câteva pot face obiectul de studiu în învǎţǎmântul universitar şi încǎ şi mai puţine în cel preuniversitar, mai ales în urma aplicǎrii în Europa, deci şi în România, a programului Bologna.

Pentru rezolvarea diverselor probleme pe care le pune societatea de azi se aplicǎ din ce în ce mai mult inter- şi multidisciplinaritatea. Cele douǎ metodologii acoperǎ abia o parte din problemele pe care le ridicǎ societatea.

Acesta este motivul pentru care transdisciplinaritatea, vizând o abordare dincolo de toate disciplinele, iniţiatǎ la începutul anilor '70 de cǎtre Jean Piaget şi apoi de cǎtre Basarab Nicolescu, a cunoscut o întindere nebǎnuitǎ. Cea mai bunǎ dovadǎ este faptul cǎ noua lege a învǎţǎmântului introduce ca disciplinǎ de bacalaureat transdisciplinaritatea.

La Geneva a avut loc, în perioada 15-17 septembrie 2010, conferinţa cu tema " Implementation in Inter- and Transdisciplinary Research, Practice and Teaching". Am fost invitatǎ sǎ prezint lucrarea "Transdisciplinarity perspectives in Romania" (pentru rezumat vezi aici), atât în contextul preocupărilor mele privind educaţia astronomică la nivel internaţional şi al noii legi a învăţământului în România, care a introdus transdisciplinaritatea la bacalaureat, cât şi al experienţei pe care am acumulat-o în ultimii ani în aceastǎ nouǎ metodologie. 

Conferinţa de la Geneva a fost organizatǎ de o reţea de studii transdisciplinare a Academiei de Ştiinţe a Elveţiei, cu o largǎ participare internaţionalǎ (n. ed. este vorba de td-net, Network for Transdisciplinary Research).

Au fost dezbǎtute numeroase probleme, de la cele de mediu şi arhitecturǎ pânǎ la cele privind educaţia la cele mai mici vârste.

Eu am prezentat mai întâi, pe scurt, experienţa din România, dupǎ care Astronomia ca domeniu în care transdisciplinaritatea poate avea una din cele mai largi aplicaţii ţinând cont de multitudinea de discipline pe care le presupune aceastǎ ştiinţǎ complexǎ. Am prezentat aceasta şi în speranţa reintroducerii ei în şcoalǎ în condiţiile aplicǎrii noii metodologii, dar şi în ideea deschiderii unui nou câmp de cercetare. De pildǎ, am discutat cu Thierry Courvoisier, noul preşedinte al Societǎţii Astronomice Euroepene şi membru al Academiei de Ştiinţe a Elveţiei, cum pot intra astronomii în reţeaua de cercetǎri transdisciplinare privind studiul mediului înconjurǎtor.

Magda Stavinschi

19 septembrie 2010

Comentarii



Postati comentariul

Nume

Titlu


Comentariu


Completati caracterle din imagine

Visual verification


Posteaza comentariu

Comentariul va fi vizibil dupa aprobarea lui de catre editor