Problema cel mai frecvent pusă
în domeniul dietelor, sănătăţii şi pierderii de greutate este
probabil: de unde vă procuraţi proteinele? Teama de
moarte, în această ţară, nu trebuie să înceapă cu temerea că nu
capătă destulă proteină. Problema nu este ca, nu cumva să nu
căpătăm destulă proteină, ci cum să nu căpătăm prea multă. Având
prea multă proteină într-un corp este tot atât de primejdios cu a
nu avea destulă. (Harvey and Marilyn Diamond)
În prezent, există o bogată informaţie despre relaţia directă
dintre consumul de alimente concentrate, de proteine de origine
animală, şi bolile de inimă, cancer, artrite, osteoporoză, gută,
ulcere sau bolile copilăriei. Propun în cele ce urmează o dezbatere
pe marginea unor chestiuni esenţiale din viaţa noastră de zi cu zi.
De exemplu, mâncăm să trăim sau trăim pentru a mânca? Are corpul
uman un fel de inteligenţă ascunsă?
Proteinele sunt cele mai complexe elemente ale alimentaţiei.
Digestia şi asimilarea proteinei se numără printre problemele cele
mai complicate din viaţa omului modern. La celălalt capăt al
scalei, fructele, sunt cel mai simplu de digerat şi asimilat.
După ce alimentul-proteină este mestecat, corpul consumă cea mai
mare cantitate de energie, pentru digestie, asimilare şi eliminare,
raportat la orice alt aliment posibil. Durata medie a parcursului
gastro-intestinal, pentru orice aliment (mai puţin fructele), în
afară de proteine, este de 25-30 de ore. Pentru proteine este mai
mult decât dublă.
Problema alimentării cu proteine a fost atât de mult amplificată,
încât nu ne vom simţi niciodată uşor psihic fără consumarea lor. În
primul rând, corpul omului este nevoit să recicleze 70% din
deşeurile provenite de la digestia proteinelor. În al doilea rând,
corpul omului are nevoie aproximativ, doar de 23 grame proteine pe
zi. Eliminarea surplusului se face prin fecale, urină, păr,
descuamarea pielii şi transpiraţie. Pentru a asigura acest consum
de 23 grame, ar trebui să mâncăm 680 grame de proteine pe lună!
Consumând mai multă proteină decât este necesar, corpul va lua din
energia dvs. pentru a se debarasa de ea. Ce nu va reuşi să elimine,
va fi depus în corp ca deşeu toxic, adăugând greutate. A doua zi se
va adăuga încă un surplus, aşa că situaţia se înrăutăţeşte.
De fapt, proteina nu este mai importantă decât orice alt component
al alimentaţiei. Toate componentele alimentaţiei sunt cruciale
pentru a face din hrană un element nutritiv, adică trebuie să
conţină: vitamine, minerale, carbohidraţi (- complecși: grăunţe,
făină, paste şi - simpli: zaharuri), acizi graşi, amino acizi
(blocuri chimice constitutive ale proteinelor), etc. A opta pentru
una sau alta, cu precădere, înseamnă, a nu lua în considerare
necesităţile fiziologice şi biologice ale organismului (A se vedea
şi articolul Inteligenţa corpului).
Nici o dezbatere asupra proteinei nu va fi completă dacă nu vom
discuta despre consumul cărnii. Carnea este considerată în general
sursa de proteină ideală. În primul rând, carnea este mai
apropiată, în aparenţă, faţă de corpul uman decât plantele şi, în
plus, constituie un argument imediat că am putea căpăta forţa
animalelor din jur, mai puternice decât noi. Dar! Dar, să nu uităm
că, animalele cele mai puternice din jurul nostru, elefanţii,
taurii, caii, catârii, cămilele, zimbrii, etc. , mănâncă frunze,
iarbă, fructe şi grăunţe. Ce vă spune acest lucru, ca răspuns la
necesitatea de a mânca carne pentru a avea putere?
Ajungem astfel să constatăm că proteina nu este construită în
corpul care mănâncă proteine ci în corpul care mănâncă frunze,
iarbă, fructe şi grăunţe. Corpul uman nu poate folosi sau asimila
proteina în forma în care este ea ingerată. Proteina trebuie mai
întâi digerată şi apoi disociată în aminoacizii componenţi. Abia
apoi organismul ar putea să folosească aminoacizii, la construirea
proteinei necesare organismului. Să nu uităm, doar 23 grame pe zi.
Nu mai mult. Toate animalele, inclusiv omul, importă aminoacizii de
la plante. Doar plantele pot să sintetizeze aminoacizii, prin
fotosinteză: din aer, pământ, apă şi soare.
Animalele carnivore mănâncă doar animale ierbivore şi doar în caz
de pericol ucid alte animale carnivore. Animalele carnivore, după
ce au ucis un animal erbivor, întâi îi deschid stomacul şi mănâncă
de acolo plantele în curs de digerare, apoi îi sorb sângele unde au
trecut deja prin asimilare elementele nutritive din hrană şi, abia
la urmă, mănâncă din carne. Să observăm ordinea aceasta şi să o
ţinem minte. Se mănâncă în ordinea uşurinţei de digerare şi nu se
mănâncă simultan alimente cu diferite durate de digerare. Să
aplicăm şi noi acest procedeu.
Şi canibalii preferă oamenii vegetarieni: unele triburi aborigene
din Australia nu mănâncă carnea din rasa albă din cauză că este
sărată şi uneori dezgustătoare. Dar pe asiatici şi alte triburi
native îi consideră gustoşi, pentru că alimentaţia acestora este cu
preponderenţă vegetală. (Walter L. Pyle, George M. Gould citaţi de
Harvey Diamond)
Să ne amintim şi cuvintele lui Einstein:
În ciuda faptului că am fost
prevenit asupra circumstanţelor exterioare care privesc abordarea
unei diete vegetariene stricte, eu am fost întotdeauna, în
principiu, de acord cu ea. În plus, sunt de acord cu scopurile
metodei vegetariene din motive estetice şi morale, şi părerea mea
este că, un mod vegetarian de a trăi, prin efectele sale pur fizice
asupra temperamentului uman ar putea influenţa foarte mult
umanitatea şi aceasta într-un mod cu totul benefic.
Este cunoscută şi vorba lui Hipocrate, părintele medicinii, care
a practicat cu aproape 2 500 de ani în urmă:
Lăsaţi hrana să vă trateze şi nu
medicina.
Nu există aminoacizi esenţiali pe care animalele şi omul să nu-i
poată obţine din fructe, legume, germeni, grăunţe şi seminţe.
La digestia hranei naturale şi prin reciclarea deşeurilor
proteinice, corpul capătă toată diversitatea de aminoacizi care
circulă prin sistemul sanguin şi sistemul limfatic. (Un sistem de
interconexiuni între ţesuturi şi organe, prin care limfa circulă
prin tot corpul. Volumul limfei depăşeşte de 3-4 ori volumul
sângelui. Limfa este un lichid transparent, apos, uneori gălbui,
elaborat în ţesuturile corpului, care conţine celule albe. Limfa
acţionează şi distruge bacteriile şi anumite proteine din ţesuturi
şi asigură maturarea limfocitelor din sânge. Sistemul
limfatic răspunde de înlăturarea lichidului interstiţial din
celule, absoarbe acizii graşi în exces din sistemul circulator şi
prin nodurile limfatice, asigură stocarea celulelor canceroase
incipiente. Sistemul limfatic este parte a sistemului imunitar. El
este primul care ne atenţionează de pericolul cancerului.)
Există opt aminoacizi pe care corpul trebuie să-i procure din surse
externe, şi deşi toate fructele şi vegetalele conţin majoritatea
celor opt, există multe fructe şi vegetale care conţin
toţi aminoacizii care nu sunt produşi de corp. Acestea
sunt: morcovii, bananele, varza de Brussels, varza, conopida,
porumbul, castraveţii, vinetele, bamele, mazărea, cartofii,
tărtăcuţele, cartofii dulci şi roşiile. De asemenea toate nucile,
seminţele de floarea soarelui, susanul, arahidele şi toate soiurile
de fasole conţin toţi cei 8 aminoacizi.
De ce informaţiile noi sunt de obicei rejectate, înainte de a fi
acceptate? Întotdeauna informaţia nouă este filtrată în întregime
de corpul enorm de cunoaştere deja existent, la care mă refer, ca
la o mare necunoaştere. A investiga este frumos. A condamna fără a
cerceta e o stupiditate. În plus la o verificare
ştiinţifică, această informaţie nouă poate fi verificată
simplu, prin punerea ei în practică. Oamenii care vor mânca
sănătos, în acest fel, o lungă durată de timp, sau chiar toată
viaţa, NU vor avea probleme cu proteinele. Cei din Hunzas,
Vilcabambans, asiaticii şi o jumătate de miliard de indieni mănâncă
alimente cu foarte puţine proteine, comparativ cu populaţiile din
vest, şi n-au încă deficienţă de proteine. Şi nu-i surprinzător
faptul că, n-au nici probleme de greutate?
O primă problemă. Orice aliment trebuie apreciat în funcţie de
valoarea lui nutritivă. Sunt fiinţele umane făcute să mănânce
carne? Hrana alcătuită din carne nu este nici nutritivă şi nici
furnizoare de energie, dimpotrivă, consumatoare suplimentară,
inutilă, a energiei corpului, pentru digestie prelungită şi
eliminare a deşeurilor inerente. Combustibilul este adus doar de
carbohidraţi. Carnea nu are carbohidraţi. Carnea nu are nici-o
valoare ca combustibil.
O a doua problemă o constituie necesitatea prezenţei fibrelor
în alimentaţie. Fibrele ajută la asigurarea parcursului fără oprire
al hranei în timpul procesului digestiv, asigurând astfel evitarea
constipaţiei şi hemoroizilor. O hrană nutritivă nu are nici-un
motiv să staţioneze şi astfel ajungem la problema următoare.
A treia problemă o constituie asocierea alimentelor.
Nici-un animal din natură nu
trebuie să combine mâncăruri diferite pentru a căpăta toate
elementele nutritive esenţiale. Este părerea mea că, faptul pentru
care oamenii au complicat atât de mult problema este deoarece
oamenii sunt singurele animale care au abilitatea de a gândi şi au
complicat problema mai mult decât se cere de fapt. (Harvey
Diamond)
Numai omul modern, ca să-l numim aşa, cel de aproximativ câteva
mii de ani încoace, asociază alimente diferite. În decursul a
câteva sute de mii sau milioane de ani mai devreme, strămoşii
noștri, se mulţumeau cu un singur fel de mâncare şi acela obţinut
cu trudă, ca om culegător. În momentul când a început să cultive,
să domesticească şi să crească vite, pentru a ajunge să se
alimenteze mai uşor, problema a început să depăşească necesitatea
supravieţuirii.
A patra problemă apare când luăm în consideraţie doar gustul.
Suntem în stare să băgăm în gură orice aliment, dacă gustul ne
tentează. Dar, să nu uităm că, gustul se constată imediat, iar
valoarea nutritivă după aceea, prin urmări plăcute sau neplăcute.
Romanii, la festinurile celebre ale patricienilor, foloseau
vomitoriul, când vroiau să se bucure doar de gustul mâncării şi nu
de cantitatea sau diversitatea acesteia. Corpul uman nu este
destinat să digere mai mult decât o singură mâncare concentrată în
stomac. Orice aliment în afară de fructe şi legume este considerat
aliment concentrat. De aceea, dacă este vorba de a combina două
alimente, se poate combina unul concentrat cu unul neconcentrat,
dar nu două alimente concentrate. Fiecare specie de mamifer are un
tip specific de sistem digestiv, adaptat din punct de vedere
biologic la un tip de mâncare particular. Leul are un traiect
digestiv de aproximativ 4 m lungime. Girafa de 85 m! Există pe
această planetă animale carnivore, ierbivore, omnivore, granivore
(care mănâncă grăunțe şi seminţe) şi frugivore (care mănâncă
fructe). Omul nu posedă TOATE aceste sisteme digestive. Totuşi noi
mâncăm ca un leu, ca o girafă, ca un porc, ca un cal şi ca o
maimuţă fără coadă. Şi, în plus, totul la aceeași masă. Aceasta
creează o povară groaznică pentru posibilităţile digestive ale
corpului, forţează producerea de reziduuri toxice şi iroseşte o
mare cantitate din energia preţioasă a organismului. Am putea să ne
mirăm dacă nu aţi mâncat vreodată carne şi cartofi împreună, peşte
cu orez, pui cu tăiţei, ouă cu pâine prăjită, cereale cu lapte,
etc. Combinarea improprie a mâncărurilor, constituie unul din
factorii, care duc la o moarte timpurie. În plus o treime din
populaţie este supraponderală.
Haideţi să ne referim la combinaţia carne cu cartofi. De exemplu un
cotlet. Este un aliment concentrat şi o dată ajuns în stomac,
necesită un suc digestiv particular pentru a fi descompus - un suc
acid. Aţi putea spune că cartoful este o vegetală. Da, dacă aţi fi
mâncat un cartof crud şi l-aţi fi mestecat întâi în gură, dar nu
copt sau fiert. Odată copt, cea mai mare parte a apei din cartof a
fost eliminată şi acesta s-a transformat în amidon. Sucul digestiv
necesar pentru digestia amidonului este o bază. Când un acid şi o
bază vin în contact, ele se neutralizează reciproc şi, în final,
mâncarea nu poate fi digerată. Combinaţia respectivă rămâne în
stomac mai mult timp decât este necesar, ne simţim plini şi
considerăm astfel că ne-am săturat. Suntem mulţumiţi. Corpul, însă,
intră în panică, pentru că prima lui grijă este efectuarea
digestiei. Secretă şi mai multe sucuri, de ambele feluri, şi acid
şi bază, care iar se neutralizează. Rezultatul este o şedere în
stomac a bolului alimentar pe o durată mult mai mare şi, în cele
din urmă, este expulzat, nedigerat, în intestinul subţire, unde
substanţele nutritive necesare transferului în sânge, nu s-au putut
forma, din cauza digestiei defectuoase.
Majoritatea proteinei, rămase în stomac, nedigerate, a putrezit.
Majoritatea amidonului a fermentat. Din această cauză apar gaze,
balonare, arsuri, indigestii şi trebuie să luăm tot felul de
medicamente antiacide şi de provocare a deplasării bolului
alimentar din stomac către intestin. Suntem singura specie de pe
Pământ care, atunci când a terminat de mâncat, trebuie să ia
medicamente ca să deplaseze mâncarea prin intestine. La om este
nevoie de o deplasare a bolului alimentar, prin 10 m de intestine.
După o astfel de mâncare omul este obosit. Dacă mâncarea este
adecvat combinată, nici un fragment nedigerat nu va fi găsit în
fecale.
Există o cale simplă de a evita această problemă. Dacă dorim să
mâncăm o mâncare concentrată la o masă, ea trebuie asortată cu un
aliment-cu-înalt-conţinut-de-apă, nişte vegetale: broccoli,
dovlecei, salată, castraveţi, etc. Iar, dacă vreţi să mâncaţi un
carbohidrat (cartofi copţi, grăunţe fierte, paste făinoase, pâine,
etc., ), puteţi să-l mâncaţi tot cu vegetale.
A cincea problemă de discutat o constituie
alimentele-cu-înalt-conţinut-de-apă. Spre deosebire de alimentele
de provenienţă animală şi de carbohidraţi, singurele
alimente-cu-înalt-conţinut-de-apă sunt fructele şi legumele.
Acestea sunt preferate într-o alimentaţie sănătoasă, atât din cauză
că toţi amino acizii necesari vieţii noastre sunt conţinuţi în
fructe şi legume, dar şi din cauză că, acestea au şi apă bună,
legată organic, necesară organismului.
A şasea problemă este bunul simţ. Unele convingeri ale oamenilor
pot să-i împiedice să accepte că ei pot, în mod conştient, să
influenţeze forma corpului propriu.
Organismul se manifestă prin
foarte multe lucruri, pe care vrea să vi le declare. Dar dacă dvs.
nu vorbiţi limba lui, veţi fi surd la secretele sale. (Lisa
Sanders)
O persoană reprezintă
mai mult decât boala sa, dar acest lucru pare că se uită. Când
medicii confundă problema cu care vine pacientul cu pacientul
însuşi, acest lucru contribuie la apariţia unui sentiment că
medicina rămâne rece, nesimţitoare şi indiferentă faţă de
suferinţele pacienţilor - opusul a ceea ce medicina ar trebui să
facă. (Lisa Sanders)
De aceea, chiar şi astăzi, tot
ceea ce un doctor bun poate să vă ofere, este în mod frecvent, un
diagnostic. (Lisa Sanders)
Pacienţii care înţeleg
afecţiunile lor sunt mult mai capabili să urmeze sfaturile
doctorului în ceea ce priveşte schimbarea alimentaţiei şi a
administrării medicaţiei decât cei care nu urmează sfaturile
lui. (Lisa Sanders)
Dar, mai intervine o problemă.
Doctorii sunt cunoscuţi prin
faptul că nu îmbrăţişează rapid lucrurile noi. Medicina a preferat
să scrie reţeta pe hârtie mult timp încă, după ce orice altă
industrie şi profesie a făcut loc electronicii măcar
din motive de eficienţă. Medicii sunt atât de reticenţi la
schimbarea modului în care practică medicina încât se ajunge să se
întârzie în medie şaptesprezece ani pentru ca tehnici de
cercetare bine stabilite - cum ar fi acordarea unui tratament
cu aspirină, pentru un pacient predispus la un atac de cord - să
fie adoptat măcar de jumătate dintre practicanţi. Cu alte cuvinte,
este necesară o generaţie întreagă de doctori să se transforme
pentru ca o nouă practică singulară să devină rutină, parte a
'tradiţiei' medicale. (Lisa Sanders)
Aşa că, de ce să nu încercăm să contribuim, cât ne stă în
putere, şi singuri, la creşterea nivelului discuţiei cu organismul
propriu, folosind cât mai eficient lucruri naturale, printr-o
înţelegere treptată, ascendentă, a mecanismului vieţii proprii,
folosind o hrană nutritivă, pentru a apăra organismul propriu de
degradare, de involuţie a celulelor atât de inteligente, dotate cu
fond genetic, care duce la instaurarea cancerului şi bolilor
cardiovasculare. Şi, dacă depinde numai de noi, de ce să nu o
facem? Dacă nu costă, înseamnă că nu este un lucru preţios? Nu
putem gândi şi singuri, ca să nu ajungem la cheremul
'sfătuitorilor', dornici de câștig ilicit? Mai avem de modificat
încă un pic bunul simţ datorat celor şapte ani de acasă, care a
fost pervertit fie prin practici îndelungate de necunoaştere, fie
prin evoluţii moderne ale exploatării. Fiecare dintre noi trebuie
să contribuie.
A şaptea problemă este mişcarea. Corpul omului şi mai ales forma
picioarelor omului, denotă o fiinţă evoluată pentru alergare
performantă. O viaţă sănătoasă din punctul de vedere al
alimentaţiei trebuie neapărat însoţită de mişcare. Nu se poate una
fără cealaltă. Aerul proaspăt şi curat este cel mai valoros element
pentru viaţă, alături de razele soarelui, care sunt izvorul
întregii vieţi pe această planetă.
Pentru a încheia aici cu problemele legate de hrană, putem spune
că, totuşi oamenii s-au obişnuit cu mentalitatea dietelor, deşi ele
implică foarte multă confuzie şi frustrare la folosirea lor, şi mai
ales pentru că, majoritatea dietelor se contrazic reciproc. Când
aşa zişii specialişti se contrazic unul pe altul, atunci care
nespecialist trebuie ascultat? Păi măcar unul cu bun simţ şi care
încearcă să gândească şi cu capul său propriu. O dietă la modă
spune să mâncăm mai ales proteine şi mai puţini carbohidraţi. O
alta spune să mâncăm mai ales carbohidraţi şi mai puţine proteine.
Pot fi ambele corecte? O dietă spune să mâncăm orice ne place şi
apoi să eliminăm totul cu papaia şi ananas. O altă dietă spune să
mâncăm puţin dintr-un preparat preferat şi să facem neapărat
gimnastică. Şi mai există o dietă care cere să mâncăm orice visăm,
dar să cântărim întâi. Nu mai vorbim despre dietele care pretind să
aderaţi la ele, doar pentru două săptămâni. Cele mai anoste diete
sunt cele bazate pe calculul caloriilor. Nu mai vorbim de
substituirea hranei cu medicamente sau prafuri nutritive.
Ingineria genetică, clonarea,
iradierea alimentelor, gătitul cu microunde şi alte tehnologii noi,
sunt o schimbare radicală a modului de hrănire a omului şi a
familiei sale, şi s-au impus în sănătatea oamenilor abia de câteva
mii de ani, violând milioane de ani de ordine naturală.
(Michio Kushi)
Nu pot să uit un lucru care mi s-a întâmplat chiar mie, la locul
meu de muncă. La ora 9, într-o pauză, în mod normal, mâncam ceva
pregătit acasă şi adus cu mine într-un borcan. Era o fiertură
făcută din ovăz, cu tărtăcuţă şi dovlecei, pe care se afla presărat
ulei de susan. O colegă, supraponderală, mă privea mereu şi
comenta, că eu mănânc mereu acelaşi lucru, în fiecare zi, la micul
dejun. La un moment dat, am observat pe colega mea, servindu-se de
câteva ori pe zi, tot dintr-un borcan care conţinea un fel de supă
groasă. Am întrebat-o, 'Ce mănânci acolo?' Mi-a răspuns foarte
preocupată: 'Fac dietă, săptămâna aceasta.' 'Foarte bine', i-am
răspuns. 'Să-ţi fie de bine. Şi, după aceasta, ce faci?' Mi-a
răspuns, foarte afectată: 'În sfârşit, după asta, mă pot apuca şi
eu să mănânc.
Faptul că dietele sunt atât de multe, constituie un fapt şi
impune o concluzie în ceea ce le priveşte. Dietele nu răspund
nevoilor organismului. Trebuie adoptat un mod de a trăi,
permanent şi sănătos. Pe măsură ce deprindem acest mod, constatăm
că vom putea înţelege mai uşor mesajele organismului şi vom putea
să ne adaptăm din ce în ce mai fericit la ele, pentru a răspunde la
cerinţele sale pertinente.
Să încercăm să găsim o concluzie optimistă dezbaterii
noastre.
Am putea să aflăm ce este aceea conștiință după felul cum gândim,
felul cum acţionăm şi/sau rezultatele obţinute? Are vre-o legătură
aceasta cu dezvoltarea bunului simţ?
Nu de alta, dar considerăm că dezvoltarea conştiinţei ne deosebeşte
de regnul animal.
În cazul omului primitiv, alergător-culegător-vănâtor spunem că era
vorba de supravieţuire, în căutarea hranei.
Unii spun că înmulţirea ca număr a oamenilor constituie o dovadă de
progres. Alţii spun că din timp în timp, apare necesitatea
războaielor, pentru a mai reduce numărul oamenilor. Mai sunt şi
alţii care declară cu mândrie că, dacă nu ar fi fost aceste
războaie umanitatea nu s-ar fi dezvoltat aşa de mult, prin
perfecţionarea ştiinţei şi tehnologiei.
Ar mai fi de luat în seamă încă un aspect, legat de supravieţuire.
Presupun că oamenii au inventat domesticirea animalelor pentru a
putea dispune de ele oricând, la nevoie, pentru hrană.
Dar odată cu adaptarea şi cultivarea plantelor şi domesticirea şi
creşterea animalelor, lucru ciudat, s-a trecut de la matriarhat la
patriarhat şi a apărut şi sclavagismul. Tot atunci a apărut şi
deprecierea şi umilirea femeilor? O minoritate dintre oameni a
trecut şi la domesticirea oamenilor, pentru a dispune şi de ei, în
paralel cu domesticirea animalelor. Tot din motive de
supravieţuire? Nevoia de supravieţuire s-a extins şi asupra
semenilor noştri, oamenii? Adică, o minoritate are dreptul să
exploateze, şi o mare majoritate nu are voie să se opună la
exploatare? În plus, proprietatea comună, din epoca considerată
primitivă, a fost legiferată ca proprietate privată, în epoca
considerată modernă, de aceeaşi minoritate.
Când mă gândesc la problema dezbătută mai sus, îmi vine în cap o
întrebare, legată de toate aceste aspecte: De ce trăieşte omul? Ca
să mănânce? Animalele, în majoritatea lor covârşitoare - este vorba
de animalele vegetariene - se alimentează cu plante şi respiră de
asemenea oxigenul produs de plante prin fotosinteză. Bioxidul de
carbon, expirat de animale este consumat apoi de plante. O simbioză
în avantajul ambelor părţi. Există o minoritate dintre animale,
care cred că profită de această situaţie, numite animale carnivore,
care ajung la exploatarea plantelor, prin intermediarii
vegetarieni. Adică animale adaptate numai pentru ucidere, şi mai
puţin pentru transformarea laborioasă a hranei vegetale pentru
supravieţuire.
Omul a ajuns să folosească hrană animală (carne, lapte, ouă), nu
numai ca intermediară, în loc de hrană vegetală, la care se
munceşte mai mult pentru digestie, dar poate şi din alt motiv,
gândind că forţa animalelor carnivore este dată de consumarea
cărnii. Dar, după cum am amintit deja, cele mai puternice animale,
nemaivorbind de numărul lor covârşitor, sunt animalele vegetariene.
Şi, după cum arătam la începutul acestui articol, orice animal de
pe planeta aceasta, are nevoie pentru supravieţuire de amino acizi
şi nu de proteine.
Nu credeţi că întrebarea, . . . mâncăm ca să trăim sau trăim
ca să mâncăm, şi-a găsit un răspuns parţial (sau poate fi un
răspuns parţial)?
Mai există încă problema asigurării hranei şi deci a necesităţii
de a supravieţui?
Oare, apariţia conştiinţei, nu ne poate orienta spre cunoaştere mai
adâncă şi spre folosirea acesteia, pentru scopuri mai înalte? De ce
să nu ne bucurăm de mediul în care trăim şi să-l protejăm, doar
facem parte din el? Imperiul plantelor este acela care menţine
nivelul oxigenului (a se vedea şi articolul Holocaustul
oxigenului). De ce să uităm florile care ne oferă frumuseţea
şi parfumul lor gratis? Nu trebuie să ne bucurăm de viaţa primită
cadou şi, să considerăm inteligenţa corpului?
Oare inteligenţa cortexului şi conştiinţa, trebuie să rămână în
urma inteligenţei
sub-cortexului, care comandă organismul? Este adevărat că volumul
sub-cortexului depăşeşte 80% din creier. Dar aceasta nu ar fi un
motiv ca, toată cunoaşterea umană să nu fie folosită pentru binele
omului.
Da. Eu consider că, mâncăm ca să trăim.
Şi de ce merită să trăim?
Ca să nu uităm natura înconjurătoare din care facem şi noi parte şi
să participăm la întâlnirea cu ea, cu livezile în floare, cu
câmpiile verzi, cu frunzele diferit colorate ale toamnei şi cu
primii fulgi de nea. Dovadă de simţ bun.
Să ne bucurăm de a culege fructe de pădure, de a mânca cireşi şi
caise coapte şi de a gusta primii struguri pârguiţi. Dovadă de simţ
bun.
Să ne entuziasmăm la auzul muzicii şi poeziei, la citirea cărţilor
de dragoste şi călătorii. Să-i cinstim pe cei ce le compun. Este un
lucru formidabil că unii dintre noi sunt capabili să compună. Ne
trezesc la realitate. Dovadă de simţ bun.
Să participăm la sărbătorile tradiţionale şi să ciocnim un pahar de
vin la naşterea copiilor, nepoţilor şi căsătoria prietenilor dragi.
Dovadă de simţ bun.
Să ne bucurăm de deschiderea primelor flori în grădina îngrijită de
noi. Dovadă de simţ bun.
Să aprofundăm cunoaşterea prin recunoaşterea moştenirii
înaintaşilor şi prin căutările proprii. Să gândim cu capul nostru.
Să învăţăm mereu. Dovadă de simţ bun.
Să muncim cinstit şi să ne bucurăm de munca prestată. Este
singura muncă care duce la propăşirea noastră şi evoluţia
umanităţii. Dovadă de simţ bun.
Să adunăm prieteni şi să recunoaştem înţelepciunea diverselor
culturi de pe Pământ. Dovadă de simţ bun.
Să ieşim în spaţiul cosmic folosind aprofundarea tot mai mult a
ştiinţelor. Dovadă de simţ bun.
Şi, în timp ce facem aceste lucruri, să dorim aceleaşi lucruri şi
celorlalţi oameni. Dovadă de simţ bun.
Şi mai sunt şi altele simţuri bune. Le ştim cu toţii. Sunt
preţioase pentru noi.
Şi, dacă putem să ţinem cont de bunul simţ şi de
inteligenţa organismului, vom reuşi să mâncăm alimente potrivite
pentru viaţă. Numai o bună conştiinţă de sine ne îndeamnă să ţinem
cont de inteligenţa organismului. Şi aceasta pentru binele nostru
al tuturor.
Bibliografie:
Albert Einstein, Scrisoare către Hermann Huth, Arhiva
lui Einstein, 1930.
Harvey and Marilyn Diamond, Fit for Life, The weight-loss
plan that proves it's not what you eat, but when and how!,
Editată în anii 1985-1990 în 9 ediţii.
Lisa Sanders, M.D., Every Patient Tells a Story. Medical
Mysteries and the Art of Diagnosis. Broadway Books, New York,
2009.
Michio Kushi and Alex Jack (Autorul cărţii Cancer Prevention
Diet), The Macrobiotic Path to Total Health, A Complete
Guide to Naturally Preventing and Relieving More Than 200 Chronic
Conditions and Disorders, Ballantine Books. New York,
2003.