Este cu totul evident că
majoritatea evenimentelor de largă răspândire din natură își au
cauzele în cerul înconjurător.
Ptolemeu
Un medic fără o cunoaștere a
astrologiei nu are dreptul să se cheme medic . . . Există un singur
flux comun, o respirație comună, toate lucrurile sunt în
legătură.
Hippocrates
Și vor fi semne în soare, în lună
și în stele, iar pe pământ, spaimă întru neamuri și nedumerire din
pricina vuietului mării și al valurilor.
Luca 21:25
O experiență astronomică majoră
îndelungată . . . mi-a format și determinat o atitudine
dezaprobatoare în ceea ce privește reacțiile pământești spontane
(adică ale oamenilor), la privirea planetelor și a conjuncțiilor
lor.
Johannes Kepler
Este pe larg cunoscut că un
procent mare din brokerii de pe Wall Street folosesc
astrologia.
Donald Reagan
Milionarii nu au astrologi,
miliardarii da.
J. P. Morgan
Din istoria
astrologiei
Cele mai timpurii înregistrări
privind astrologia provin dinainte de Imperiul Babilonian, din
secolul XIX î.Hr., pe când oamenii încercau să coreleze perioadele
de foamete și de război cu imagini observate pe cer. Istoricii și
arheologii au crezut la început că toate aceste corelații s-au
născut în Babilon, dar au existat corelații asemănătoare și la
mayași și la azteci. Actualmente este clar că astrologia s-a
dezvoltat în mod independent, în mai multe locuri; în Babilon,
India, China și țările Americii centrale.
Astrologia nu a apărut ca o
disciplină în sine ci ca o urmare firească a previziunilor
șamanilor și vracilor din epocile primitive și a reprezentărilor
prin idoli din perioadele sclavagiste, care arătau că oamenii
depind de tot ceea ce nu cunosc din jurul lor, culminând apoi cu
prefigurările din religiile politeiste, care propovăduiau credința
că planeta noastră este centrul universului și toate stelele,
Soarele și planetele care se învârt în jurul nostru ne influențează
viața.
În timpul civilizației babiloniene
semnificația de bază atribuită planetelor nu era bazată pe
caracteristici de observație ci pe interpretarea convențională a
scripturilor cerești - limbajul simbolic al zeilor. Preoții
babilonieni erau chemați să prezică viitorul, pe baza relațiilor
lor cu zeitățile. Pentru aceasta ei cercetau ficatul animalelor
sacrificate unde citeau prezicerile cerului. Primele texte
astrologice datează din timpul dinastiei lui Hammurabi, de la
mijlocul secolului XVIII î.Hr. De atunci se cunosc primele
preziceri bazate pe fazele Lunii și poziția planetelor față de
constelațiile stelare. În seria de tablete Enema Anu Enlil, care
datează din secolele XIV-XI î.Hr., s-a încercat o însumare a
ideilor astrologice de la acel moment. Ideile acestea nu erau
izolate, ele erau combinate și cu fapte întâlnite în viața de zi cu
zi și s-au integrat și în viața din zilele noastre: căderea de
picături de ulei pe podea, zborul păsărilor pe cer, a merge cu
umbrela prin casă, o oglindă spartă, să-ți taie drumul o pisică
neagră, o ploaie la nuntă, în ziua de marți sunt trei ceasuri rele
(poate de la Marte - zeul războiului - care dă denumirea zilei?),
întâlnirea cu un coșar, etc. Totul primește o interpretare
oficială, sacerdotală, magică sau în termeni supranaturali. S-ar
putea ca superstițiile babiloniene să ne pară ridicole, deși diferă
poate într-un mod doar superficial de cele prezente și limitele
înțelegerii din timpurile trecute să nu mai poată înflorii în
prezent. Tot așa, numărul 13, a rămas de prost augur, poate
datorită faptului că numărul de luni lunare trebuia socotit 12 sau
13 într-un an solar. Dar, numărul 13 nu era un număr atât de
manevrabil, în cadrul sistemului sexagesimal, cum era numărul
12.
În secolele VI-V î.Hr., s-a preluat
de la babilonieni cerul împărțit în 12 case de câte 30 de grade
fiecare, care constituiau semnele zodiacale și s-a început
alcătuirea horoscoapelor. De atunci datează prezicerea: 'Lucrurile
vor fi bune pentru tine.' Tot de atunci astrologii au început să
perfecteze arta afirmațiilor vagi și nedemonstrabile, pentru că
prezicerile lor nu prea se verificau. S-a mai rafinat un pic
sistemul horoscopului în Egipt și Grecia. Grecii au adăugat voința
personală, pentru că ei nu erau de acord ca destinul lor să depindă
numai de stele. Adică, chiar dacă pe baza considerării aștrilor se
poate presupune ceva, lucrul acesta nu trebuie considerat ca ceva
absolut. A mai apărut și inventarea posibilităților alternative, în
caz de nerealizare a prezicerii astrologice. Apoi, s-a mai restrâns
aria de aplicare a astrologiei, la momente favorabile pentru
căsătorie și la perioade recomandate pentru procreare. Dar,
astrologii fataliști nu au renunțat niciodată la prezicerile lor.
S-a ajuns până acolo ca împărații romani să pretindă că domneau
conform 'dictatului stelelor'.
Asemănările dintre cartea lui
Ptolemy, Tetrabiblos și lucrările astrologice moderne sunt
izbitoare. Dar, din nou, să nu uităm sistemul lui Ptolemy, privind
universul (cicluri și semicicluri pentru a fundamenta modelul
geocentric), cu planetele și stelele învârtindu-se în jurul nostru.
Lucrurile au fost lămurite abia în secolul XV, prin lucrările lui
Kepler și Copernic. S-a constatat că Pământul nu este chiar atât de
important; este și el o planetă, se învârte și el în jurul Soarelui
ca și celelalte planete, nu este cel mai mare dintre acestea și
nici cel mai arătos.

Observații recente de formare de
sisteme planetare - Panseluță.
Expoziţia Universul
Florilor, deschisă la Aniversarea a 100 de ani de la
înfiinţarea Observatorului Astronomic din Bucureşti, aprilie
2008.
Dar Pământul face un lucru
deosebit. Datorită revoluției sale pe o traiectorie dispusă la o
distanță optimă față de Soare: conține la suprafața lui apă
lichidă, lucru ce a permis, spre deosebire de celelalte planete, să
folosească moleculele organice simple (C2, C3, CO, CO2, NH2, NH3,
CN, HCN, CH3CH, etc.) existente peste tot în univers, care au fost
prezente și pe Pământul primordial sub formă de metan (CH4) și
silicați (SiO2) și într-o perioadă de câteva miliarde de ani, de
condiții constante și permanente, asigurate de același Soare, să
producă primele forme de viață, care au evoluat până la apariția
mamiferelor și a omului.

Cloșca cu pui (Pleiadele) - Flori de
mărăcine.
Expoziţia Universul
Florilor, deschisă la Aniversarea a 100 de ani de la
înfiinţarea Observatorului Astronomic din Bucureşti, aprilie
2008.
Depășirea gândirii concrete și
ajungerea la gândirea abstractă, a permis conștientizarea
existenței omului în cadrul naturii înconjurătoare. Dar faptul
acesta nu trebuie să ne facă să uităm că facem parte din Imperiul
Biologic, în care ne-am născut și coexistăm și de care depindem în
permanență. Oxigenul, pe Pământ, folosit de oameni pentru obținerea
energiei vitale și pentru respirație, a fost generat pe parcursul
evoluției vieții pe Pământ (vezi articolul
Holocaustul oxigenului - una din cele mai spectaculoase şi mai
importante revoluţii din istoria vieţii). Fără plantele
din jurul nostru, care ne asigură hrana necesară în fiecare zi și
care produc în continuare oxigen prin fotosinteză, lucru bazat pe
energia solară, nu am putea trăi nici noi și nici toată lumea
animală. Omul prin expirație și prin activitate industrială produce
doar bioxid de carbon. Așa că egoismul uman nu are nici-o bază.
Astrologia nu are nici-o relevanță
asupra felului cum trebuie să gândim și nici asupra locului nostru
în cosmos. Avocații moderni ai astrologiei nu pot explica baza de
înțelegere a asociațiilor astrologice cu problemele terestre, nu au
nici-o explicație plauzibilă pentru cerințele lor și nu au
contribuit cu nimic la valorile cognitive din nici-un domeniu al
științelor societății omenești.
Pe ce bază cer astrologii ca diferite evenimente de pe pământ să
fie asociate cu mișcările anumitor planete?
S-a constatat vreodată că, culoarea
roșcată a planetei numită Marte, era mai închisă, în timpul
conflictelor terestre? După atâtea mii de ani de observații
obișnuite ale planetei Marte, s-a constatat doar că aceasta este un
pic mai roșie decât toate celelalte planete. Este relevant acest
lucru? Atunci de ce dintre toate planetele observate cu ochiul
liber, romanii, au ales pentru începutul calendarului lor, pe zeul
războiului și nu pe zeița frumuseții, a dragostei și a
fecundității? Pentru începutul anului - un moment atât de
semnificativ, al creșterii strălucirii soarelui, a refacerii
imperiului plantelor, o speranță reînnoită pentru supraviețuirea
tuturor - putea fi ales Soarele. Sau, putea fi ales Jupiter. La
egipteni, Soarele, Amun Ra, era regele zeilor. Venus este planeta
cea mai caldă (4600 C). Jupiter, este una dintre planetele cele mai
mari, alături de Saturn. Ca să nu mai vorbim de zeul Saturn, tot la
romani, care era zeul agriculturii, justiției și rezistenței
fizice. În zilele noastre importanța Soarelui este prezentă în
horoscoapele astrologilor, doar ca zi sau noapte. Este drept că la
TV se încearcă să se prezinte unele fenomene solare - protuberanțe
solare fotogenice, vizibile doar prin telescop și nu cu ochiul
liber, la capătul roșu al spectrului vizibil- ca un scoop, pentru a
obține ca efect o creștere de moment a numărului
spectatorilor. De contribuția majoră, vitală, a Soarelui, la
formarea și menținerea vieții pe Pământ nu se vorbește. În schimb,
mai nou, cu mijloace moderne de desen, se arată Soarele, emițând
către Pământ, jeturi mortale, ca ieșite dintr-un aruncător de
flăcări (vezi și articolul
Pe care parte a telescopului trebuie să privim . . . . chiar şi în
era televiziunii şi a Photoshop-ului?). Este clar că, deși
baza ideilor astrologice contemporane provine din secolele XIV-XI
î.Hr., astrologia este sprijinită ca o educație nesănătoasă și
pentru câștig ușor.
Dacă ar fi observate cât mai
departe de aglomerările urbane, numărul stelelor vizibile cu ochiul
liber ar fi între 4000 și 6000, și de vreo 20 doar, dacă sunt
căutate pe cerul poluat al marilor orașe. De asemenea, planetele
vizibile cu ochiul liber sunt doar cinci: Mercur, Venus, Marte,
Jupiter și Saturn. Doar acestea, se folosesc în continuare, de
către astrologie. Alte planete nu există. Celelalte planete, mai
depărtate, au fost decelate pe măsură ce omul a folosit mijloace de
observare tot mai precise, bazate pe instrumente optice. Încă și
astăzi, găsim numele planetelor vizibile cu ochiul liber, ca
denumiri pentru zilele săptămânii: Luni - Luna, Marți - Marte,
Miercuri - Mercur, Joi - Jupiter, Vineri - Venus (vezi și articolul
De la calendare, la orologii şi până la . . . Genom şi
Big-Bang!).
Planetele folosite în horoscoape au
rămas cele șase planete vizibile cu ochiul liber, văzute și de omul
primitiv. Tot așa le văd și animalele, doar că ele nu dispun de
gândire, de limbaj și conștientizare și nu pot inventa noțiuni și
pervertiri ale gândirii semenilor lor. Probabil că și ordinea
planetelor, în funcție de distanța lor față de Pământ - considerat
centrul Universului - sau perioada de revoluție a lor în jurul
Pământului, deci și ordinea în care acestea răsar, a determinat și
ordinea zilelor săptămânii.
Ce este un horoscop?
O hartă, o diagramă sau o listă
care cuprinde pozițiile pentru: Soare, Lună și planete. Apoi,
câteva aspecte astrologice ca: prezențe, conjuncții, ascendențe,
culminații, descendențe, cuadraturi, etc., toate acestea văzute pe
fondul constelațiilor de pe ecliptică, la un anumit moment de timp,
așa cum sunt văzute ele de pe pământ. Horoscopul este cel mai
adesea alcătuit pentru momentul nașterii subiectului analizat (De
ce nu se socotește momentul concepției?). Mai nou, în zilele
noastre, se folosește astrolabul programat pe calculator, pentru
aflarea pozițiilor astrelor folosite. Se stabilește apartenența
zodiacală pentru momentul nașterii: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu,
Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și
Pești. Fiecare zodie ocupă 30 de grade, adică a douăsprezecea parte
din ecliptică. Este vorba de 12 reveniri ale Lunii la o perioadă a
revenirii Soarelui la același nivel de strălucire. Adică,
douăsprezece luni lunare într-un an calendaristic (vezi și
articolul
De la calendare, la orologii şi până la . . . Genom şi
Big-Bang!).
Concluziile horoscopului cuprind
interpretarea situației privind prezențele astrale constatate.
Astfel, pe baza horoscopului alcătuit pentru data nașterii, se
construiește un tablou al personalității subiectului conform
elementelor presupuse importante în antichitate (Foc, Pământ, Aer
și Apă) și notate cu anumite calități (fundamentale, fixe și
schimbătoare). Și aceasta pentru tot timpul vieții subiectului
'examinat'. Chinezii au adoptat un sistem mai complicat de
astrologie, legat intim și cu diferite noțiuni metafizice, cum ar
fi Yin și Yang și wu xing.
Este astrologia o pseudo știință?
Dacă ne-am gândi la un model bun, acesta ar trebui să
prezinte:
- eleganță,
- câteva elemente arbitrare sau
ajustabile,
- care se conformează și explică
observațiile existente și de asemenea,
- face preziceri detaliate asupra
observațiilor viitoare care pot dezaproba sau falsifica modelul
dacă acesta nu este confirmat.
(Stephen Hawking)
Deși astrologia nu este o știință, poate fie ea catalogată ca o
pseudo-știință?
Pentru că astrologia nici nu
gândește să se apere, sau să discute concepțiile sale, ea fiind
'perfectă și de ne atins', hai să arătăm prin ce se caracterizează
o știință. Este vorba, după cum vom putea lesne constata, de
însușiri care lipsesc cu desăvârșire în astrologie :
- coerență interioară și exterioară,
- moderație în entități propuse și explicații,
- utilități în descrieri și explicații de fenomene observate,
- un mod empiric de verificare și posibilitate de respingere.
- experiențe de bază repetabile,
- corectabile și tot mai adâncite pe bază de noi descoperiri,
- progresive, pe baza experiențelor anterioare și chiar mai
mult,
- temporare, recunoscând posibilitatea de a nu fi corecte, decât de
a afirma cu
certitudine valabilitatea lor.
Astrologia evoluează în tandem cu adâncirea cunoașterii
științifice?
Cel mai vechi horoscop cunoscut
datează din secolul IV î.Hr. Chiar și atunci astrologii au început
să perfecteze instrucțiunile vagi și nedemonstrabile ale
horoscopului.
Astrologii nu pot explica mecanismul prin care obiectele din
spațiu influențează viețile noastre.
Astrologii au plasat în mod
tradițional importanța constelațiilor de pe cer. De ce? Numele
constelațiilor au fost obținute prin atribuirea de către om a unor
nume pentru unele grupări de stele, grupări care seamănă cu ceva
din experiența vizuală a omului: Capricorn, Casiopeia, Centaurul,
Cefei, Cameleon, Crucea, Delfinul, Hercule, Hidra, Carul Mare,
Carul Mic, Balanța, Leul, Lira, Orion, Perseu, Săgetătorul,
Sculptorul, Triunghiul, etc., toate denumirile acestea având o
origine antică (de pe vremea lui Ptolemy și preluate de la
babilonieni). Deci constelațiile nu sunt independente de percepția
omului. Dacă ne-am deplasa în alt loc din univers stelele s-ar
grupa altfel. Obiectele de pe cer nu sunt o reprezentare a unor
obiecte dintr-un plan, o fotografie bidimensională, ele sunt o
succesiune de obiecte aflate într-un spațiu cu trei dimensiuni.
Adică, astrologia, în decurs de atâtea secole, de adâncire a
cunoașterii umane, nu a avansat de loc. Nu poate face nici această
distincție, practic minoră.
Astrologia, în decurs de atâtea
zeci de secole, a rămas la gândirea concretă, dar folosește
gândirea abstractă pentru o educație dăunătoare pe care o practică,
menită să ne determine să le plătim horoscoapele.
De ce leagă astrologia viața omului
de momentul nașterii sale și nu și de restul vieții sale? De ce un
singur moment, momentul nașterii, este atât de relevant și o viață
întreagă, de existență, sub aceleași astre, care își modifică
continuu poziția și raportul dintre ele, nu contează? Și, să nu
uităm, că din cauza precesiei echinocțiilor, punctele echinoxului
și solstițiului s-au deplasat către vest, cu aproape 30 de grade,
în timp de 2000 de ani, așa că v-ați născut sub un semn zodiacal
puțin diferit. Rotația Pământului nu este luată în seamă. Rotația
Soarelui în jurul axei sale, de 30 de zile, nu este luată în seamă.
Producția permanentă de energie solară, utilă pentru existența
vieții pe Pământ, nu există pentru ei. Și, mai sunt o sumedenie de
alte fenomene în universul înconjurător de care astrologia nu aude.
S-au făcut multe descoperiri pe măsură ce astrofizica s-a
dezvoltat.
Poate astrologia să prezică soarta
și caracterul a doi gemeni, născuți la același moment? Și dacă unul
dintre ei moare mai devreme!
Poate astrologia să prevadă:
tragediile în masă, calamitățile naturale, erupțiile vulcanilor,
cutremurele, deriva continentelor, încălzirea globală, evoluția
Soarelui și a Universului, apariția cancerului, bolile
cardiovasculare, exploatarea și corupția, rezultatul alegerilor
democratice, sclavajul, alipirea teritoriilor străine, terorismul,
încălzirea globală și criza economică globală?
Exista Pământul și existau
planetele. Pământul nu era planetă. Planetelor li se spunea
'înșfăcătoarele'. Erau numite așa pentru că puteau să înșface
Pământul și să îi schimbe destinul după voie. Pământul nu făcea
parte din aceiași categorie. Pământul era supusul. Pământul era cel
înșfăcat. (Salman Rushdie)
Astrologia a rămas superstiția cea
mai populară și continuă să prevadă ceva înainte ca lucrul să se
întâmple, totul bazat pe tendința omului de a se lăsa pe mâinile
altora, când este vorba de a gândi cu propriul cap, dorind o viață
mai bună.
Atunci, de ce această pseudo-știință,
astrologia, ca să-i dăm o notă blândă, nu dispare
din viața socială?
De ce continuă utilizarea astrologiei în timpurile
noastre?
Răspunsul este foarte simplu, astrologia a rămas una din formele
de exploatare prin îndobitocire.
Sau, poate cineva să creadă că
folosind astrologia omul face astronomie? Își ridică astfel ochii
către minunile cerului? Adică 'privește la cer', prin intermediul
unui horoscop, ca să nu mai folosească cerul poluat al orașelor,
prin care nu se mai vede nimic frumos?

Căutarea civilizaților extraterestre
- Proiectul SETI - Floarea Carcom.
Expoziţia Universul
Florilor, deschisă la Aniversarea a 100 de ani de la
înfiinţarea Observatorului Astronomic din Bucureşti, aprilie
2008.
Astronomia în schimb, este mama
tuturor științelor. Omul a ridicat privirea spre cer încă înainte
de a putea pronunța primele cuvinte. Observarea astrelor a dus la
alcătuirea primelor calendare și, apoi la îmbunătățirea lor, pe
măsură ce precizia observațiilor astronomice a crescut și astfel
calendarele au contribuit la succesul însămânțărilor, recoltărilor
și pregătirii pentru iarnă (vezi și articolul
De la calendare, la orologii şi până la . . . Genom şi
Big-Bang!).
Astronomia modernă, astrofizica, ca
urmare a studiului evoluției stelare, a arătat că o stea galbenă,
de felul Soarelui, a parcurs o cale de 5 miliarde de ani, de emisie
de energie constantă, permanentă și planeta Pământ s-a format la o
distanța convenabilă pentru apariția vieții. Conform acelorași
studii de evoluție stelară, o astfel de stea galbenă menține aceste
condiții, care sunt favorabile vieții, încă 5 miliarde de ani, de
acum în colo. Cum s-a mai spus și trebuie repetat permanent,
apariția Imperiului Plantelor a asigurat și asigură în continuare,
baza de existență a animalelor și a omului. Doar omul, beneficiarul
acestor condiții, face lucruri împotriva lui însuși, prin
activități poluante, de diferite feluri, împotriva Imperiului
Plantelor. După cum vedeți, adevărata știință a cerului,
astrofizica, ne spune cum am apărut, cum ne-am dezvoltat și în ce
condiții am mai putea trăi pe acest Pământ. Iată un mod, cu care
sunt și eu de acord că, se pot face previziuni.

Întoarcerea dintr-o călătorie
interstelară sau relativitatea timpului - Margarete galbene.
Expoziţia Universul
Florilor, deschisă la Aniversarea a 100 de ani de la
înfiinţarea Observatorului Astronomic din Bucureşti, aprilie
2008.
Astronomia a continuat să se
dezvolte, să fie mereu utilă pentru viața de zi cu zi, să fie mereu
în fruntea dezvoltării științelor, iar în zilele noastre continuă
să direcționeze științele. Fără a mai vorbi de materialele,
componentele și aparatura dezvoltată la NASA, pentru studiul
spațiului din jurul Pământului - primii tranzistori, primele CCD,
apoi CMOS, combustibili de reacție, roboți telecomandați, sateliți
artificiali și stații extraterestre dotate cu telescoape -
realizări care se asimilează treptat în toate utilizările civile -
calculatoare, aparatură medicală, comunicații prin sateliți și GPS
pentru conducerea navelor. Am ajuns în epoca zborurilor cosmice și
a descoperirii celor mai nesperate lucruri, grație telescoapelor
scoase în afara atmosferei și a studiilor cu navete spațiale, a
întregului sistem solar și a studiului mai fundamentat al
Universului.

Big Bang - Margaretă roșie.
Expoziţia Universul
Florilor, deschisă la Aniversarea a 100 de ani de la
înfiinţarea Observatorului Astronomic din Bucureşti, aprilie
2008.
Însă, toate mijloacele de
exploatare, folosesc încă îndobitocirea oamenilor și îndoctrinarea
preferențială, alături de sabotarea învățământului, pentru câștig
ilicit. Se preferă un învățământ bazat pe toceală și nu un
învățământ aplicativ, legat de natura înconjurătoare și existența
noastră de fiecare zi. Astrologia câștigă și ea, folosind date
elementare de astronomie, însușite la începuturile astronomiei, în
perioada antică. Și, probabil că, și unii astronomi profesioniști,
sunt totuși câțiva - excepția întărește regula, din fericire - ca
oameni care vor să câștige mai mult cu muncă mai puțină, aderă la
astrologie și 'fac ore suplimentare'.
Am privit cu consternare, la
sfârșitul lui septembrie, un ștand mare, plin cu zeci de cărți de
astrologie, aflat în una din cele mai mari librării din București,
de lângă Facultatea de Matematică. Trezindu-mă lângă mormanul de
cărți de astrologie am întrebat-o pe vânzătoarea, care a ajuns și
ea acolo, dacă are o carte de astronomie. Ea s-a uitat la mine
foarte ciudat. M-am gândit că poate cartea era epuizată, dar am
constatat apoi că nu se afla nici în memoria calculatorului de pe
tejghea. După cum am aflat imediat, în această librărie, de lângă
Universitate, nu se afla nici-o carte de astronomie. Normal, că am
început să mă gândesc că, probabil nu toate librăriile vând cărți
de astronomie. De fapt, pot să vă mărturisesc adevărul, căutam o
carte tradusă de mine, pe care vroiam să o fac cadou unui coleg de
facultate, cu care vizitam librăria, la acel moment. (Carl Sagan,
"Diversitatea Experienței Științifice", Editată la Editura Curtea
Veche, în 2009)
Lumea petrece foarte mult timp la
TV. Nu există post TV fără emisiune zilnică de astrologie. Sunt
televiziuni care organizează show cu astrologi care fac horoscop la
minut, pentru participanți. Toate ziarele au rubrică curentă de
astrologie. Fiecare astrolog, în fiecare zi, cu situația planetelor
aceiași, emite recomandări felurite, în funcție de imaginația
proprie. Sunt cunoscute statistici, deja la îndemână, care arată
cât timp consumă oamenii cu programele TV. Iată una din ele. Cine
n-a terminat liceul consumă mai mult de 5 ore, pentru emisiuni cu
nivel educațional sub 25%. Cei care au parcurs 4 ani de colegiu
consumă până la 4 ore, pentru emisiuni cu nivel educațional de
circa 25%. Iar cei care au luat o diplomă universitară sau un
doctorat petrec doar 1-2 ore, pentru emisiuni cu nivel educațional
mai mare de 27%. Și, cum marea majoritate a oamenilor are un nivel
de educație mai scăzut și deci poate fi mai ușor influențată
printr-o propagandă de îndobitocire, televiziunile au privitori
permanenți, la post, în fața ecranelor, ca și presa, cititorii săi
pasionați. Profitul este astfel asigurat. Toate filmele și
serialele TV se termină cu bine! Marea majoritate a oamenilor, de
altfel o majoritate covârșitoare, muncește cinstit:
muncitori, funcționari, oameni calificați, tehnicieni și ingineri,
oameni de artă, oameni de știință și inventatori. Dar niciunul
dintre aceștia nu apar la TV. În schimb, se face propagandă
hoțiilor reușite, excrocheriilor și evaziunilor fiscale,
prezentării celor mai scumpe lucruri apărute pe piață și a femeilor
care le cumpără, prezentării cancanurilor și femeilor
dezbrăcate.
Adâncirea cunoașterii poate fi
asigurată doar prin avansul științelor. Aceasta constituie o bază
firească pentru un avans tehnologic și a creșterii nivelului de
trai. Ambele sunt de utilitate umană, o chezășie a avansării
civilizației pe planeta Pământ. Doar pe această cale rezultă o
creștere a nivelului de trai. Dar trebuiesc cheltuiți și bani din
Produsul Intern Brut - PIB. Țările avansate din punct de vedere
tehnologic, cheltuiesc în jur de 4% din PIB pentru cercetare, lucru
care constituie o garanție clară a creșterii economice. Cercetarea
științifică, destinată perpetuării flăcării cunoașterii consumă și
ea bani. Numai astrologia câștigă! Deci trebuie încurajată.
Astronomia și științele, NU.
În orice știință, cercetarea
științifică este plătită prost. Ca astrofizician, când eram tânăr
cercetător, îmi plăcea să spun că, 'lucrez la cercetări de
avangardă și mai iau și bani'. Bine înțeles că, familia mea nu era
mulțumită de câți bani aduceam acasă. Dar de ce exploatatorii, de
orice fel ar fi ei, folosesc contribuțiile științifice și
tehnologice pentru îmbogățire, mai curând de cât pentru ridicarea
nivelului de trai al celor care muncesc cinstit în folosul
umanității? Exploatatorii, folosesc și 'minunile' astrologiei drept
'cunoaștere științifică'. Multe companii renumite au astrologul
propriu, care să le indice 'momentul garantat', cel mai bun, pentru
lansarea cu succes a afacerilor lor. Doar pe vremea împăraților
chinezi, astrologul de la curtea lor, dacă prezicea greșit, era
omorât.
De ce vrea omul să câștige fără muncă?
În epoca primitivă omul alerga să
găsească hrană. În epoca sclavagistă unii oameni au început să
alerge să găsească sclavi care să muncească pentru ei. În epoca
modernă oamenii sunt îndoctrinați că trebuie să participe la
alegeri ca să voteze oameni care să gândească pentru ei. Oamenii au
dreptul să aleagă, doar de pe o listă propusă de exploatatori. Au
voie să voteze numai cei care sunt de acord cu exploatatorii, în
caz contrar se falsifică rezultatele. Când caută un loc de
muncă, exploatații nu au voie să-și aleagă exploatatorul, trebuie
să fie fericiți cu ce li se dă și apoi să preamărească
exploatatorul.
De ce vrea omul să câștige fără muncă?
Întotdeauna, în decursul evoluției
vieții, simbioza pozitivă, sinergia, a constituit asigurarea
precumpănitoare pentru succesul supraviețuirii. Viețuitoarele în
dezvoltare, care au profitat prea mult de mediu, sau de grupul din
care făceau parte, au involuat și au dispărut. Dar, în epoca
noastră, modernă, cu atâta conștientizare, bazată pe o
gândire abstractă nemaipomenită, nu se poate realiza că, numai pe
baza unei colaborări pozitive conștiente, utile pentru cât mai
mulți, putem supraviețui? Nu putem conștientiza că furarea muncii
celor care trudesc cinstit, prin frustrarea lor, prin
oprimarea lor până la ucidere, lipsirea lor de educație și
promovarea în plus a unei propagande de îndobitocire, plătită și
controlată de către exploatatori, nu ajută pe nimeni să
supraviețuiască? De ce nu se poate folosi gândirea tuturor, pentru
mai bine?
De ce vrea omul să câștige fără muncă?
Suntem tot mai conștienți, avem
mijloace științifice și tehnologice tot mai grandioase, realizate
de marea noastră majoritate care muncește cinstit, . . . de ce nu
pot profita de aceste lucruri tot mai mulți oameni din această
majoritate?
În pofida tuturor realizărilor, nu
ne pasă de natura înconjurătoare, ci o exploatăm fără discernământ.
Dar nu ne pasă nici de corpul propriu! Nu ținem seamă de
inteligența organismului! În domeniul sănătății, unde ar trebui să
existe mai mult discernământ, lucru ce ar constitui cel puțin o
dovadă de bun simț personal, aceiași exploatatori propagă o
alimentație dăunătoare și un mod de viață reprobabil. Totul pentru
câștig ilicit. Această viață dăunătoare, este singura cauză a
apariției cancerului și bolilor cardio-vasculare. Dar, acest mod de
viață ne profilactic, de desconsiderare a propriului corp, este
dăunător și pentru exploatatori! Foarte ciudat! Este mai de
preferat câștigul decât viața?
De ce vrea omul să câștige fără muncă?
De ce? De ce? De ce?
BIBLIOGRAFIE:
Stephen Hawking and Leonard Mlodinov, "The Grand Design", Bantam
Books, New York, 2010.
"Famous Quotes about Astrology",
http://free-horoscopes.typepad.com/quote.htm
BIBLIA SAU SFÂNTA SCRIPTURĂ, Tipărită cu Binecuvântarea
Preafericitului Părinte DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
cu APROBAREA SFÂNTULUI SINOD, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune Ortodoxă Bucureşti, 2008.
Salman Rushdie, "Shalimar Clovnul", Editura Polirom,
2006.