Fondul European pentru Pescuit, sprijin pentru dezvoltarea durabilă a pieţei româneşti de produse piscicole

Prezentul articol analizează Fondul European pentru Pescuit (FEP), propus pentru statele membre de către Comisia Europeană drept un instrument de programare în cadrul perspectivei financiare a Uniunii Europene 2007 -2013 din perspectiva dezvoltării durabile a zonelor de pescuit şi pentru diversificarea activităţilor economice în zonele de pescuit. Acest fond susţine crearea unui sector competitiv în domeniul european al pescuitului şi acvaculturii, şi încurajează aplicarea unor măsuri menite a proteja şi îmbunătăţi mediul. În cazul României, creşterea gradului de absorbţie a  sprijinului financiar acordat prin Fondul European pentru Pescuit a devenit o prioritate pentru autorităţile de gestionare ale acestui fond, în scopul de a stimula dezvoltarea pieţei româneşti pentru produse piscicole, o piaţă cu un potenţial mare.

Fondul European pentru Pescuit (FEP) înlocuieşte Instrumentul Financiar de Orientare a Pescuitului (IFOP) care a fost acordat de către Uniunea Europeană pentru 27 de state membre, în perioada 2000 - 2006, şi, la fel ca instrumentul precedent, are la bază Politica Comună pentru Pescuit (PCP). Politica Comună de Pescuit se referă la asigurarea pe termen lung a activităţilor de pescuit printr-o exploatare eficientă a resurselor acvatice, la dimensionarea flotelor de pescuit, precum şi la dezvoltarea şi îmbunătăţirea vieţii marine, a lacurilor şi zonelor de coastă afectate de activităţile intensive de pescuit şi acvacultură.

FEP dispune pentru statele membre de un buget de 4,3 miliarde de euro pentru perioada 2007-2013. Fondurile sunt disponibile pentru toate ramurile acestui sector - pescuit maritim şi continental, acvacultura (creşterea peştilor, a crustaceelor şi a plantelor acvatice) şi prelucrarea şi comercializarea produselor din pescuit. Se acordă o atenţie deosebită comunităţilor de pescari cel mai puternic afectate de schimbările recente din acest sector.

Sumele sunt împărţite între statele membre în funcţie de dimensiunea sectorului lor de pescuit, a numărului de persoane care lucrează în acest sector, ajustărilor considerate necesare pentru industria de pescuit şi a continuităţii măsurilor implementate.

Proiectele primesc finanţare în baza planurilor strategice şi a programelor operaţionale elaborate de autorităţile naţionale. Finanţarea FEP se acordă în cinci domenii prioritare (axe): 

- ajustarea flotei (de exemplu, pentru transformarea în fier vechi a vaselor de pescuit);

- acvacultură, procesare şi comercializare, pescuit continental (de exemplu, pentru trecerea la metode de producţie mai ecologice);

- măsuri de interes comun (de exemplu, pentru îmbunătăţirea trasabilităţii sau a etichetării produselor);

- dezvoltarea durabilă a zonelor de pescuit (de exemplu, pentru diversificarea economiei locale);

- asistenţă tehnică pentru a finanţa administrarea fondului.

Programele operaţionale descriu şi justifică măsurile pe care autorităţile naţionale intenţionează să le sprijine în cadrul diferitelor domenii prioritare (axe) ale Fondului European pentru pescuit, în perioada 2007-2013. Programele includ şi un plan de finanţare care cuprinde bugetul detaliat pentru fiecare an şi sumele alocate diferitelor priorităţi pentru întreaga perioadă de programare.

Programul Operaţional pentru Pescuit (POP) prin care se pot accesa fondurile europene nerambursabile alocate României în perioada 2007-2013 în acest domeniu aloca 230,71 milioane euro din Fondul European pentru Pescuit (FEP), Guvernul României contribuind cu încă 76,9 milioane euro. Programul a fost conceput pentru a schimba raportul de forţe dintre producţia internă piscicolă şi importurile masive. Lansarea programului în România s-a făcut în luna iulie 2008 de către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA), din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (ANPA), sub motto-ul "Are balta peşte". În prezent, banii sunt gestionaţi de către Direcţia Generală de Pescuit - Autoritatea de Management pentru POP, structură în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Tabelele următoare ilustrează alocarea financiară a Programului Operaţional pentru Pescuit pentru România.

Tabel 1. Planificarea financiară anuală pentru Programul Operaţional

Sursa: Programul Operaţional pentru Pescuit, România 2007 - 2013

Tabel 2. Alocarea financiară pe axele prioritare pentru Programul Operaţional 2007 - 2013 (milioane euro)

Sursa: Programul Operaţional pentru Pescuit, România 2007 - 2013

România a desemnat, în conformitate cu prevederile articolului 58 alineatul (1) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1198/2006, trei autorităţi care asigură gestionarea şi controlul Programului Operaţional al FEP. Aceste autorităţi funcţionează independent una faţă de cealaltă.

Autoritatea de Management a fost desemnata în baza Ordonanţei de Guvern nr. 15/2009 care funcţionează ca structură în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, respectiv Direcţia Generală de Pescuit - Autoritatea de Management pentru POP.

Direcţia Generală Autoritatea de Certificare şi Plată din cadrul Ministerului Finanţelor Publice a fost desemnată ca Autoritate de Certificare pentru Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013 prin Ordonanţa de Urgenţă de Guvern nr. 74/2009. Autoritatea de Certificare este responsabilă de certificarea cheltuielilor cuprinse în declaraţiile de cheltuieli şi a cererilor de plată, înaintea transmiterii acestora către Comisia Europeană.

Autoritatea de Audit din cadrul Curţii de Conturi a României, ce operează în baza prevederilor Legii nr. 94/92, republicată, referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, este responsabilă cu verificarea efectivă a funcţionării sistemelor de management şi control ale Programului Operaţional pentru Pescuit 2007-2013, în concordanţă cu art.61 din Regulamentul FEP nr. 1198/2006.

Situaţia României se prezintă astfel: avem la Marea Neagră o zonă economică exclusivă de 25.000 km² şi o zonă de coastă de 250 km. Reţeaua hidrografică a României este de 843.710 ha, ceea ce reprezintă aproximativ 3% din suprafaţa totală a ţării.

Capacitatea de producţie a sectorului piscicol românesc cuprinde 400.000 ha lacuri naturale (inclusiv Delta Dunarii) şi lacuri de acumulare, 84.500 ha crescătorii piscicole, 15.000 ha pepiniere, 66.000 km de râuri, din care 18.200 km în zona montană şi 1.075 km fluviul Dunărea.

Sectorul piscicol din România include activităţile de acvacultură, pescuit marin şi pescuit în apele interioare, precum şi activităţile de procesare şi marketing. Cea mai importantă activitate este acvacultura în ape dulci, fiind urmată de pescuitul în ape interioare şi mai apoi de pescuitul costier de la Marea Neagră.

În perioada 1998-2005, producţia piscicolă a României a suferit o scădere accentuată, de la 18.675 tone în 1998 la 13.352 tone în anul 2005. La vremea respectivă (în anul 2005), producţia piscicolă obţinută a prezentat următoarea structură: acvacultura 7.284 tone (54,55%), pescuitul în ape interioare 4.042 tone (30,27%), pescuitul în Marea Neagră 2.026 tone (15,18%). Cauzele scăderii producţiei piscicole, atât în apele dulci cât şi în cele marine, au fost reprezentate de condiţiile caracteristice stării de tranziţie de la economia centralizată la economia de piaţă (investiţii scăzute în acest sector).

Disponibilul pentru consum pe piaţa internă a fost de 92.696,90 tone în anul 2005, în creştere cu 18,89% faţă de cel al anului 2004. Gradul de acoperire al consumului din producţia internă a scăzut de la an la an, de la 24,31% în anul 2003 pâna la 14,40% în anul 2005. În ceea ce priveste consumul de peşte şi produse din peşte, acesta era în anul 1989 mai mare de 8 kg/locuitor, scăzând până la 4,5 kg/loc în anul 2005.

Având în vedere situaţia actuală a sectorului piscicol, se impune modernizarea şi susţinerea financiară a restructurării, în vederea asigurării unei politici pescăreşti durabile în România. Aceasta restructurare necesită implementarea unui număr de acţiuni ce au ca scop menţinerea pescuitului durabil şi creşterea competitivităţii sectorului.

România trebuie să-şi adapteze flota de pescuit în aşa fel încât să existe un echilibru durabil între capacitatea de pescuit şi resursa disponibilă, având în vedere şi cererea de pe piaţă. Sunt necesare facilităţi pentru creşterea calităţii produselor înainte de vânzarea acestora dar şi canale de distribuţie mai bune, cât şi promovarea produselor provenite din pescuitul în apele interioare.

Pentru acvacultură producţia de peşte cu valoare şi calitate ridicate, are oportunităţi bune de dezvoltare şi trebuie urmărită pe lângă creşterea producţiei de specii tradiţionale. Apare ca oportunitate şi orientarea către turism şi activităţi corelate, cum ar fi amenajarea bazinelor piscicole pentru pescuitul sportiv.

Legat de procesare, principala oportunitate de dezvoltare este realizarea unor produse din peşte cu o calitate ridicată şi cu o cerere mare pe piaţă. În particular, pescuitul costier la scară redusă, pescuitul în apele interioare şi acvacultura, creşterea valorii adăugate prin procesare, comercializare directă şi unele activităţi de aprovizionare, reprezintă o oportunitate pentru producătorii primari.

O provocare pentru sector este reprezentată de continuarea procesului de adaptare a sectorului românesc de procesare şi comercializare a peştelui la standardele UE.

Pentru comercializare, creşterea consumului la produsele din peşte reprezintă o necesitate. Aceasta trebuie realizată prin reducerea dependenţei de importuri şi creşterea ponderii  producţiei piscicole locale pe piaţa internă. Este de asemenea nevoie de o monitorizare mai buna a pieţei, în scopul anticipării evoluţiei acesteia şi adaptării în consecinţă a capacităţii de producţie.

Prin zonă pescărească se înţelege zona în care se desfăşoară activităţi pescăreşti nu doar activităţi de pescuit. În România există mai multe zone unde comunităţi locale importante depind de pescuit. Potenţialul de dezvoltare al acestor zone se bazează pe implementarea unei strategii locale de dezvoltare integrată, de către un parteneriat local public-privat.

În concluzie, prezint câteva avantaje ale afacerii în piscicultură, preluate din literatura de specialitate, care pot deveni motive solide pentru accesarea Fondului European de Pescuit:

1. Investiţia iniţială se amortizează extrem de rapid datorită faptului că timpul scurs între realizarea investiţiei şi obţinerea primei producţii de peşte este scurt.

2. Desfacerea este asigurată, producţia obţinută fiind uşor de plasat pe piaţa locală: în pieţele agro-alimentare, în băcănii sau pescării, către unităţi turistice sau chiar efectiv la ferma piscicolă.

3. Există mari posibilităţi de dezvoltare. O micro-fermă pentru piscicultură poate produce aproximativ 20 de tone de peşte pe an, suficient pentru a câştiga independenţa financiară şi venituri considerabile.