După 50 de ani - amintiri despre Perseide

Atunci când am început să mă ocup de ASTRONOMIE, prin anul 1955, după ce mi-am făcut o lunetă clasică cu lentile de ochelari care mărea de numai 42 de ori, cel mai spectaculos subiect de observații a fost LUNA. 

În anii care au urmat s-au produs evenimente astronomice deosebite. Astfel, în august 1956 a fost o mare opoziție a planetei MARTE, pe care, desigur, nu o puteam observa cu mica mea lunetă. Dar aspectul planetei văzută cu ochiul liber în perioada în care avea magnitudinea de circa -2 era impresionant și o noapte întreagă am pierdut ca să-i poziționez locul pe undeva prin constelația BALENA. În anul următor, 1957, s-au văzut două comete spectaculoase: AREND-ROLAND în aprilie-mai și MRKOS în august. Pe aceasta din urmă aș putea spune că am descoperit-o independent, deoarece înainte de a o observa, pe la mijlocul lunii august, undeva între coada URSEI MARI și BOARUL, nu citisem nimic despre ea. Tot în această perioadă începuse deja marea colaborare științifică internațională numită ANUL GEOFIZIC INTERNAȚIONAL. În legătură cu această colaborare internațională care a durat din iulie 1957 până la 1 ianuarie 1959, deci un an și jumătate, revista STIINȚĂ ȘI TEHNICĂ de atunci a avut o inițiativă lăudabilă și a organizat concursul "Participați la AGI!" destinat astronomilor amatori din țară. Bineînțeles că am trimis la redacție - unde dealtfel scriam în mod relativ frecvent încă din anul 1955 - observațiile mele asupra cometei din august. Apoi, la 4 octombrie a fost lansat SPUTNIC 1, pe care nu l-am putut observa, nefiind vizibil cu ochiul liber. Dar la 3 noiembrie rușii au lansat SPUTNIC 2 care se vedea bine cu ochiul liber și pe care l-am observat de câteva ori, întâmplător și fără o pregătire prealabilă. Mai amintesc că în acea perioadă era CEL MAI INTENS MAXIM DE ACTIVITATE SOLARĂ CUNOSCUT ÎN ISTORIE. Observam intens SOARELE, cu filtru verde, desigur, și admiram frumoasele grupuri de pete, de tipul E, F și G - cele mai complexe posibil, după cum am aflat ulterior când mi-am cumpărat cărți despre SOARE, în limba rusă. Dar aveam deja cartea lui V. V. SARONOV "SOARELE ȘI OBSERVAREA LUI", apărută în colecția SSMF (Societatea de Științe Matematice și Fizice), foarte bună pentru astronomii amatori începători sau avansați. Datorită acestei activități solare deosebite s-au văzut și la latitudinile noastre câteva AURORE BOREALE din care am observat și eu câteva și am trimis datele la redacție. La finele anului 1957, în numărul 12 al revistei Știință și Tehnică, a apărut în chenar, în josul unei pagini, rezultatul primei părți a concursului menționat. Eram și eu acolo menționat ca fiind câștigătorul premiului II. Președinte al juriului era prof. univ. dr. CĂLIN POPOVICI cu care aveam să mă mai întâlnesc până aproape de moartea acestuia, survenită prematur în anul 1977, la vârsta de 67 ani.

Călin Popovici (în stânga), Ion Corvin Sângeorzan (în centru, lângă camera fotoaeriană XENON), acad. Gheorghe Demetrescu (în dreapta, cu mâinile la spate, pe atunci, anii 1960, încă director al Observatorului Astronomic al Academiei Române).

Credit: "Fifty Years of Romanian Astrophysics", C.Dumitrache, N.A.Popescu, Ed. Cartea Universitară, ediția a doua, 2006

Printre obiectele de studiu indicate în mod deosebit în cadrul AGI se numărau și curenții meteorici a căror activitate mărită era indicată de așa numitele, alerte. De aceea am început să mă documentez intens despre meteori. Atunci mi-am cumpărat și cartea lui LEV ANISIMOVICI KATASEV intitulată "METODELE FOTOGRAFICE ALE ASTRONOMIEI METEORICE", carte de nivel superior, cu formule de trigonometrie sferică și transformări de coordonate care la început m-au cam speriat...Cel mai tentant pentru observații era curentul meteoric al PERSEIDELOR, cu maximumul de activitate în perioada 11-13 august, când era vacanță și cald... dar noaptea destul de scurtă...

La sfârșitul anului 1958 s-a încheiat a doua parte a concursului și din lipsă de combatanți valoroși noi, au fost doi recidiviști: prof. TRAIAN ELIAN de la Craiova, profesor de muzică și astronom amator cu vechime, cântareț la vioară și care făcea serioase observații solare pentru care la prima etapă luase premiul I, și subsemnatul, care m-am ales cu o mențiune. Soarta îmi era oarecum pecetluită. Mai cumpăram pe vremea aceea și revista de specialitate a astronomilor din ROMÂNIA, intitulată STUDII ȘI CERCETĂRI DE ASTRONOMIE ȘI SEISMOLOGIE, care apărea de două ori pe an. În numărul 2, anul IV, 1959, am găsit articolul intitulat "Asupra determinării de radianți ai curenților meteorici" care mi-a atras imediat atenția, venind oarecum în completarea cărții lui KATASEV. Articolul era semnat de astronomul ION CORVIN SÂNGEORZAN cu care peste ani aveam oarecum să mă împrietenesc. În lucrare el propunea o metodă nouă: folosirea unor hărți în proiecție stereografică, care fiind conformă, nu deformează constelațiile la margini. Asta spre deosebire de hărțile ATLASULUI BRNO - mult folosite și azi la observarea vizuală a meteorilor - în proiectie centrală (gnomonică) care cam întind constelațiile la margini... SÂNGEORZAN  exemplifică pe curentul meteoric al GEMINIDELOR care au maximul la mijlocul lunii decembrie. Eu m-am hotărât să verific metoda în cazul Perseidelor. Dificultatea inițială consta în aceea că trebuia construită harta în proiecție stereografică cu polul în radiantul aproximativ. În lucrarea lui Sângeorzan erau toate formulele necesare, dintre care unele fracții etajate cu formule din trigonometria sferică. Pentru a calcula poziția unei stele, folosind tabela de logaritmi cu 7 zecimale pe care mi-o procurasem între timp pentru școală și astronomie, îmi trebuia la început o jumătate de oră. Acest timp a fost redus, după ce am mai căpătat experiență, la 20 minute. Pentru harta mea am calculat pozițiile (coordonatele rectangulare) la 47 stele. Observațiile le-am făcut în august 1960, patru nopți succesive, 10-13 august. Rezultatele le-am prelucrat cu METODA CELOR MAI MICI PATRATE după cartea lui IOAN PLĂCINTEANU intitulată "TEORIA ERORILOR DE MĂSURARE ȘI METODA CELOR MAI MICI PĂTRATE" pe care mi-o cumpărasem mai înainte. Mai trebuie să menționez că în acea perioadă reușisem să înființez în școli, un CERC DE ASTRONOMIE PE ORAȘ, sub egida filialei Iași a SSMF (Societatea de Științe Matematice și Fizice) al cărui președinte avea să-mi fie decan și conducător la lucrarea de licență (diplomă). Am fost trei ani consecutiv președinte al acestui cerc. Conducătorul cercului a fost prof.înv.mediu LUDMILA NADOLSCHI, soția conf.univ.dr. VICTOR NADOLSCHI, șeful OBSERVATORULUI ASTRONOMIC DIN IAȘI, unde fusesem de vreo două ori - îmi aduc aminte că am fost impresionat de liniștea de mormânt ce domnea acolo... Dna NADOLSCHI, impresionată de lucrarea mea despre PERSEIDE, i-a arătat-o soțului, care într-un moment de bună dispoziție, îi face un referat favorabil și mă sfătuiește să o trimit la GAZETA MATEMATICĂ ȘI FIZICĂ SERIA A, revistă pentru studenți și cadre didactice. Eu abia terminam clasa a X-a.

Lucrarea cu titlul "DETERMINAREA RADIANTULUI PERSEIDELOR PRIN METODA HĂRȚII STEREOGRAFICE" a apărut în nr. 10 din octombrie 1961, deci în urmă cu 50 de ani...

Acum urmează un moment semicomic: prin decembrie acel an, mă întâlnesc pe strada COPOU cu faimosul profesor universitar, matematician-mecanician DUMITRU MANGERON, cu care eram un pic vecin, amândoi locuind pe străzi diferite dar apropiate. Acum, de la o distanță de vreo 15-20 metri profesorul îmi striga: "Felicitări pentru notă!" Eu făceam fețe-fețe deoarece abia luasem o notă nu prea mare la calculul diferențial și credeam că mă ironizează dar el vorbea despre lucrarea din revistă, care, deși avea 6,5 pagini fusese categorisită "notă" - am fost și plătit cu 33 lei, prețul unei sticle de GRASĂ DE COTNARI...

În anul următor, în revista de astronomie menționată, SÂNGEROZAN, într-un nou articol, amintește de lucrarea mea în felul următor: "De altfel, metoda amintită [3] a fost folosită cu rezultate bune la Iași de către Virgil V. Scurtu, care a calculat coordonatele speciale a 47 stele din zona  radiantului Perseidelor..." Menționez că o lucrare similară a făcut mai încoace, dar cu ajutorul computerului, actualul parlamentar VARUJAN PAMBUCCIAN, pe atunci astronom amator... Și astfel, cu această lucrare publicată la vârsta de 19 ani m-am trezit ca fiind cel mai precoce astronom din România. Lucrarea respectivă este amintită de același SÂNGEROZAN în cartea "GHIDUL COSMOSULUI", vol.2, pag. 270-271, unde este pomenit și PAMBUCCIAN. Cu SÂNGEROZAN devenisem între timp oarecum amic. După ce s-a certat, nu știu din ce cauză, cu fostul său șef care era nimeni altul decât prof. CĂLIN POPOVICI, SÂNGEROZAN ajunge la OBSERVATORUL POPULAR, în locul lui MATEI ALEXESCU.

Prin anul 1975, împreună cu un grup de amatori, printre care era și CORNELIU FILOTI și NICOLAI RĂDULESCU - pe atunci astronom la OBSERVATORUL ACADEMIEI, tot la sateliți unde fusese și SÂNGEORZAN - reușim să înființăm CLUBUL ASTRONOMIC "PRIETENII COSMOSULUI" (CAPC) care peste câțiva ani s-a transformat în ASTROCLUBUL CENTRAL BUCUREȘTI (ACB) - a nu se confunda cu apă, canal, băi !!!

În anul apariției GHIDULUI COSMOSULUI (1980) a apărut și prima mea carte "OBSERVATORUL ASTRONOMULUI AMATOR" la care mi-a făcut revizia științifică și referat favorabil amicul SÂNGEORZAN. Dar, nu peste mult timp, nu știu din ce motive, SÂNGEORZAN a plecat peste hotare și a uitat să se întoarcă...ca mulți alții...

Dar de PERSEIDE tot nu am scăpat: în ultimul deceniu al secolului trecut s-a încercat o reînviere a SOCIETĂȚII ASTRONOMICE ROMÂNE de pe vremea lui ANESTIN și URSEANU, sub aripa protectoare a lui SPIRU HARET, dar nu s-a reușit și atunci apare SARM (SOCIETATEA ASTRONOMICA ROMÂNĂ DE METEORI) cu sediul la TÂRGOVIȘTE și care are, în fiecare august, o acțiune deosebită dedicată PERSEIDELOR. La câteva asemenea acțiuni am participat și eu, ca instructor, până la faimoasa eclipsă totală de SOARE din august 1999. Apoi la aniversarea din 2008 și apoi peste 2 ani tot la Cabana Vânătorul din Bucegi.

Ca fapt divers, am descoperit că prin observații asupra PERSEIDELOR a debutat la 18 ani, ca și mine, un alt astronom, care a ajuns celebru, fiind vorba de academicianul GRIGORIJ ABRAMOVICI SHAIN (1892-1956). Apoi am aflat că tot cu PERSEIDELE se delectase și un alt astronom care chiar lucrase la OBSERVATORUL DIN IAȘI: VINTILA G. SIADBEY, care și-a dat și doctoratul cu o lucrare despre mișcarea meteorilor...Așa SE ÎNTÂLNESC, PESTE ANI, SPIRITELE ÎNRUDITE!

Un fragment din istoria astronomiei romanesti

Postati comentariul

Nume

Titlu


Comentariu


Completati caracterle din imagine




Posteaza comentariu

Comentariul va fi vizibil dupa aprobarea lui de catre editor