Neozeelandezi care țin cu România la Rugby World Cup 2011



"whakataka te hau ki te uru / Oprească-se vânturile din vest

Whakataka te hau ki te tonga/ oprească-se vânturile din sud

Kia makinakina ki uta/fie ca briza să sufle peste pământ

Kia mataratara ki tae/ fie ca briza să sufle peste ocean

Kia hi ake ana te atakura/ fie ca țipătul răsăritului roșu să iasă din pământ

He tio, he huka, hi hauhu/ însoțit de aerul rece și proaspăt și de promisiunea unei zile grozave

Tihei Mauri Ora/ Fie Viață!"

Noua Zeelandă este un tărâm special. În plasa trecerii timpului, aici s-au prins elementele naturale  din care suntem creați: aerul, apa, vânturile și praful de stele. Ne-am separat de Pangeea cu aproximativ 250.000.000 ani în urmă, ceea ce a dat naștere unui ecosistem izolat. Este "ultima Thule", dacă vreți, un loc special pe Pământ unde se găsesc specii unice de plante și de animale (pentru amănunte click aici).

Până și poluarea luminoasă ce acasă ne împiedică să vedem astrele, aici, este doar un neologism. De aceea, sentimentul comuniunii depline cu natura este o realitate, aici, la antipozi.

Biosecuritatea la mare preț

Foarte multe specii dăunătoare ce se găsesc din plin pe batranul continent nu sunt prezente în NZ. De aceea, sa nu vă mire dacă la aeroport veți fi amendați pe loc cu 400 de dolari neo zeelandezi pentru ca ați "uitat" să aruncați un măr sau o banană la coșul de gunoi. Acestea pot fi purtătoare de dăunători pe care, pur și simplu, nu îi dorim aici. Așa că îi lăsăm pe cățeii din rasa Beagle - special antrenați - să își facă din plin datoria. Și cam asta va fi prima impresie atunci când veți ateriza pe aeroport. Biosecuritatea este stat în stat în NZ și are puteri egale sau chiar mai mari decât vama. Lista cu ce trebuie declarat o găsiți aici.

Aveți grijă să o citiți cu mare atenție! Beagle-ii au "mirosit" de la  bucăți de frunze uitate în buzunarele copiilor până la semințe ascunse cu bună știință în pantofii de stradă. Iată și linkul către una dintre cele mai îndrăgite emisiuni de televiziune din NZ, "Dog Squad", click aici.

Oamenilor le pasă de mediu

Neozeelandezii au mare grijă de mediul înconjurător. Nu cred că am văzut în lume vreun loc unde oamenilor să le pese mai mult de pământul de sub ei, de aerul pe care îl respiră și de curățenia de pe străzi. Aproape nimeni nu mai fumează. De aceea s-au făcut atâtea pregătiri speciale. Noi, la MAF - în special, MAF Biosecurity - ne pregătim temeinic cam de un an.

Tanemahuta

Și dacă ați ajuns în Aotearoa (țara norului lung și alb) poate puteți trece pe la cel mai bătrân copac din NZ - Tanemahuta - care are același nume ca și gardianul (protectorul) pădurilor, Tanemahuta, unul dintre copiii lui Ranginui (cerul înstelat) și Papatuanuku (pământul mamă). Copacul Tanemahuta are între 1.250-2.500 de ani. Una dintre teribilele boli pe care oamenii le-au adus pe acest tărâm de vis este Phytophtora, o bacterie nemiloasă care produce cancerul speciei Kauri din care Tanemahuta face parte. Pentru a fi siguri că nu suntem purtătorii acestei boli trebuie ca înainte de a vizita bătrânul copac să ne spălăm foarte bine ghetele sau pantofii cu care suntem încălțați.

Maorii

Toată populația umană din NZ este venită din altă parte. Maorii au ajuns primii (în limba maori, "maori" înseamnă normal). Populația maori are legende cu foarte multă logică în ele și cu un bogat substrat științific. Aceștia au încifrat informația științifică în legendele corpurilor cerești. Pentru că se orientau după poziția stelelor de pe cer, polinezienii au fost cei mai de succes navigatori din lume. Strămoșii lor au atins Noua Zeelandă în waka hourua (canoea dublă) ghidându-se dupa stele, nori vânturi și balene. Fiecare waka hourua, în afară de căpitan, avea câte un tohunga tarai waka: înțelept specializat în construcția și întreținerea canoei - un fel de inginer de navă - și un tohunga tatai arorangi - navigatorul stelar.

Mai multe detalii puteți afla aici.

Haka KaMate

Apropos de haka KaMate, aceasta aparține tribului Ngati Toa din care face parte și fetița mea, prima combinație ro-maori (cum o alintăm noi) de care știm - Ngati Toa  este unul dintre  cele mai războinice triburi, click aici pentru detalii - iar Te Rauparaha a fost cel care a compus KaMate.

Haka înseamnă un dans războinic iar fiecare trib are haka proprie. Haritoa Te Hiko O Te Rangi (fata mea) îngâna KaMate pe care a învățat-o de la tatăl ei cam de când avea vârsta de un an, ceva normal pentru toți copiii Ngati Toa ce cresc într-un mediu foarte bogat cultural. În limba maori, fiecare nume are o semnificație iar al ei înseamnă "mare bucurie venită din cer".

Neozeelandezi care țin cu România

Cei de aici sunt foarte încântați de Rugby Cup! La serviciu, fiecare a ales câte o țară și se pun pariuri. În supermarketuri sunt afișate (sus de tot) tricourile țărilor calificate.

Acum câteva zile, mama mea s-a întâlnit cu un grup de wellingtonieni care aveau un steag mare al României. Când i-a întrebat dacă sunt români aceștia au răspuns nu dar că echipa cu care țin ei este România - au căutat pe internet informații despre țara noastră, despre istoria noastră și au încercat să ne înțeleagă. Excepțional!

 

Notă:

Haritina Mogoșanu este de formație inginer horticultor și lucrează ca Senior Adviser Information Risk Analysis la Ministerul Agriculturii și Silviculturii din Wellington, Noua Zeelandă.

În calitate de biosecurity officer și astronom, Haritina Mogoșanu a fost comandantul secund al misiunii RoMars2011, prima simulare românească a unei expediții pe Marte care s-a desfășurat la începutul anului în deșertul Colorado, SUA. Detalii și pe website-ul Agenției Spațiale Române, aici.

Crucea Sudului, constelație care este reprezentată și pe steagul Noii Zeelande. Credit: Haritina MogoșanuNarcise galbene în Wellington. Credit: Haritina MogoșanuMagnolii în Wellington. Credit: Haritina Mogoșanu

Comentarii



Postati comentariul

Nume

Titlu


Comentariu


Completati caracterle din imagine

Visual verification


Posteaza comentariu

Comentariul va fi vizibil dupa aprobarea lui de catre editor