Cercetarea românească în 2011 și perspective pentru 2012 - interviu cu Dragoș Ciuparu, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică



DSC_3497-300Celebrarea a trei decenii de la istoricul zbor în spațiu al cosmonautului Dumitru Dorin Prunariu, vizita directorului general CERN la București, prima ediție a Școlii Europene de Fizica Energiilor Înalte organizată în România de CERN (Conseil Européen pour la Recherche Nucléaire - European Council for Nuclear Research - Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară), Institutul Unificat de Cercetări Nucleare din Dubna, Rusia, şi IFIN-HH, România, legea educației naționale, multiple evenimente dedicate anului internațional al chimiei, centenarul astronomului Victor Nadolschi, invenții premiate la Saloanele din țară și străinătate, sunt doar câteva din reperele științifice românești ale anului 2011 care acum se apropie de final. Și pentru că toate acestea au cercetarea ca numitor comun dar și ca sâmbure din care au încolțit, l-am invitat la un dialog retrospectiv dar și prospectiv pe Dragoș Ciuparu, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică. Așa am aflat că în prima perioadă din 2012 intră în funcțiune ino-voucherele iar în a doua jumătate a anului vor începe, pe platforma Măgurele, lucrările la marele laser ELI, o simfonie a fizicii laserilor cum a fost caracterizat de unii specialiști.

Domnule profesor Dragoș Ciuparu, cum a fost anul 2011 pentru știința și cercetarea românească?

Dragoș Ciuparu: 2011 a fost un an al transformărilor profunde în ceea ce privește întregul sistem de cercetare din România. Fie că ne referim la cercetarea din universități, din institutele de cercetare și chiar la cea din zona privată. Aceasta din urmă a beneficiat în acest an de avantaje consistente, inclusiv deducerea de 20% pe care, practic din 2010, guvernul o acordă investițiilor în cercetare făcute de către zona privată aşa cum statuează un ordin comun al ministerului finanţelor şi ministerului educaţiei.

Spuneam al transformărilor profunde pentru că a intrat în vigoare Ordonanța Guvernului 6 din 2011 care, practic, modifică legea cercetării prin înființarea mecanismului de finantare a cercetării pe trei niveluri: al finanţării instituționale de bază, al finanțării complementare (instituționale) pentru susținerea performanței instituționale, și - al treilea nivel - cel competitiv, pe bază de competiție de granturi, renunțând la barierele administrative birocratice pe care sistemul de finanțare vechi le impunea tuturor celor care ar fi dorit să acceadă la finanțare pentru cercetare științifică.

În același timp, a apărut și Legea 1 a educației naționale care implică, de asemenea, modificări importante în ceea ce privește cercetarea în zona învățământului superior, a universităților.

Aceste piese esențiale de legislație, plus legislația secundară - ordine de ministru, hotărâri de guvern  aferente implementării tuturor acestor modificări - au făcut ca administrația cercetării românești să fie una foarte ocupată.

În paralel, am desfășurat un proces de evaluare a implementării strategiei naționale a cercetării științifice pentru perioada 2007-2013 și a Planului Național II - principalul instrument de implementare a strategiei. Acest proces de evaluare este încă în curs, nu s-a finalizat, el se derulează până la sfârșitul acestui an, și așteptăm cu nerăbdare să vedem rezultatele ce vor fi prezentate public la sfârşitul lunii ianuarie 2012.

De asemenea, am derulat o serie de studii prospective care să scoată în evidență care sunt domeniile și potențialul lor de generare de rezultate relevante din punct de vedere științific, tehnic, economic și social.

Când vor fi făcute publice rezultatele evaluării?

Dragoș Ciuparu: În curând, ne vom întâlni cu specialiștii care au condus acest proces de evaluare, reprezentanții Tehnopolis Group Austria. Raportul lor va fi făcut public iar rezultatele și concluziile acestei analize vor constitui, practic, baza unor modificări de sistem pe care dorim să le facem - o corecție de parcurs, dacă vreți - astfel încât perioada care a mai rămas din implementare, 2012-2013, să fie cât mai eficientă și să conducă către ceea ce ne dorim cu toții, un sistem de cercetare românesc performant, cu rezultate demne de orice ranking internațional, relevante pentru economia și industria românească și care să ducă la progres economic şi social.

Ce urmează să se întâmple cu rezultatele evaluării și concluziile studiilor prospective?

Dragoș Ciuparu: Toate aceste documente, studiile prospective, raportul Tehnopolis, precum și alte rapoarte privind performanţa au scos la suprafață o serie de probleme de sistem privind relaționarea cercetării cu alte zone ale administrației românești, fie că vorbim de zona industriei, de relații sociale sau de societate în ansamblul ei. De exemplu, am avut un Functional Review prevăzut în acordul cu Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional care s-a încheiat cu o serie de concluzii și recomandări privind implementarea unor măsuri de reformă; chiar dacă este de acum aproape doi ani de zile, amintesc și de raportul realizat de Europe Innova la comanda Comisiei Europene. Ca să răspund la întrebare, toate aceste documente vor constitui baza de plecare pentru elaborarea unei noi strategii pentru perioada 2013-2020 care să conducă România cât mai aproape de obiectivele Europei ca întreg, la nivelul anului 2020.

Adică vor avea legătură și cu următorul Program Cadru?

Dragoș Ciuparu: Va trebui să țină cont de ceea ce își propune Programul Cadru european astfel încât strategia națională și cea europeană să fie coerente iar sistemul de cercetare românesc să fie integrat în ceea ce se cheamă European Research Area (ERA). Altfel spus, vrem să facem parte din comunitatea statelor membre ale Uniunii Europene și să ne valorificăm întregul potențial - nu doar de piață, de a absorbi produsele pieței comune, ci și de furnizor de știință, produse, servicii și tehnologii noi. Vrem să punem în valoare întregul potențial creativ pe care îl are România.

În Planul Național II se vorbește de nouă domenii prioritare. În ce măsură acestea coincid cu domeniile de cercetare din Europa?

Dragoș Ciuparu: Domeniile prioritare sunt identice cu cele pe care le-am avut în FP7. De altfel, Planul Național este structurat foarte asemănător cu Programul Cadru 7. Probabil, la vremea dezvoltării strategiei și a planului național, comunitatea a avut în vedere că o structură similară a PN cu Programul Cadru european ar crea o ușurință în accesarea fondurilor europene de cercetare. Realitatea a fost dură și foarte tranșantă și ne-a spus că nu-i chiar așa.

De aceea, probabil că o abordare mult mai sănătoasă ar fi să identificăm nevoile reale ale României, pe acestea să punem accentul iar contribuția noastră la ceea ce se cheamă cercetare europeană s-o aducem prin  Programul Cadru. Adică, să-l folosim drept vehicul de conectare a mediului de cercetare românesc la mediul de cercetare și industria din zona europeană.

Cum s-ar rezolva problemele locale?

Dragoș Ciuparu: Problemele de acasă să le rezolvăm prin instrumente specifice și croite pe necesitățile pe care le are România. Deci, dacă România își identifică niște priorități în zona energiei, a mediului, a științelor sociale, a sănătății etc, pe acestea trebuie să punem accentul cu sistemul nostru de cercetare. Mai mult, trebuie să ne concentrăm pe sprijinirea industriilor competitive la nivel european. Adică, acolo unde avem capacitatea de export, unde suntem buni pe o anumită nișă de piață - acea nișă de piață trebuie susținută cu cercetare pentru ca să devină mai performantă, mai eficientă și astfel să rămână competitivă la nivelul pieței europene, și de ce nu, la nivelul pieței globale. Este ceea ce astăzi se cheamă Smart Specialization Strategy, strategia de specializare inteligentă, la care cu certitudine cercetarea, dezvoltarea și inovarea contribuie semnificativ. Acestea sunt instrumentele pe care se poate baza creșterea economică sustenabilă.

Puteți exemplifica câteva din industriile competitive din România?

Dragoș Ciuparu: De exemplu, ne uităm pe ce anume exportăm și care este valoarea adăugată a produselor exportate. Pentru că dacă importăm țesături și ață și vindem haine cusute nu se cheamă că avem valoare adăugată importantă. Dar dacă reușim să creăm un produs care înglobează o valoare adăugată foarte mare, atunci aceea este zona de competitivitate pe care trebuie să o sprijinim. Avem experiența cu industria IT, avem o mare rezervă de potențial în zona bioalimentară - acolo putem să facem diferența, în zona alimentelor prelucrate -, în zona tehnologiilor de vârf. Putem vorbi, de exemplu, de scannerul pe care MB Telecom a reușit să-l pună pe piață, sau despre ceea ce Infineon pune pe piață, sau de Dacia - vinde produse cu valoare adăugată importantă. Astfel de lucruri înglobează o cantitate mare de creativitate, sunt produse care au un lanț de dezvoltare suficient de lung astfel încât să creeze locuri de muncă şi profituri importante.

Cum comentați momentul Nokia în România?

Dragoș Ciuparu: Linia de asamblare pentru telefoane Nokia a fost o investiție care nu a produs efectele scontate, pentru că valoarea adăugată era foarte mică și a fost foarte simplu de retras de pe piață. Nu același lucru se poate spune despre situația când o companie mare reușește să apeleze la diferite firme mai mari sau mai mici din România care produc anumite componente în regim competitiv. Prin urmare, putem ieși pe piață cu produse competitive tocmai pentru că aceste lucruri înglobează o cantitate importantă de know-how și de avantaj tehnologic competitiv.

Cum vedeți cercetarea privată și cea de stat și care credeți că este mai productivă?     

Dragoș Ciuparu: Cercetarea privată, prin natura lucrurilor, este cea care se axează pe aplicația directă și rapidă a rezultatelor. Aceasta există atâta timp cât o poate susține o industrie puternică. Din nou ne putem referi la industria auto pentru că avem în România un centru de cercetare privată care a fost pus la punct și pentru valorificarea potențialul care există.

Pe de altă parte, cercetarea precompetitivă, cea care pregătește bazele aplicației, este important să fie susținută de stat din două motive esențiale. Mai întâi, pentru că astfel se crează și se educă resursa umană care mai departe merge în zona de cercetare competitivă, adică se duce în cercetarea aplicativă și împinge produsele către piață. Apoi, stabilește baza științifică prin brevete care mai departe pot fi preluate de aplicanți, cei care ulterior pot să preia aceste soluții imaginate de cercetători în universități sau institute naționale și să le ducă în zona de aplicație.

Prin urmare, are rost și sens să existe ambele tipuri de cercetare. Sigur că unele industrii pot să aleagă să nu își construiască grupuri de cercetare interne ci să folosească cercetarea și expertiza care există în zona de stat, să zicem, și să dea comenzi de cercetare către astfel de institute sau universități. Bunăoară, dacă o companie mare are nevoie pe linia de asamblare de niște instrumente de măsură, se poate duce la institutul pentru tehnica măsurării și să facă acolo o comandă. N-are sens ca această firmă mare să-și dezvolte o echipă care să pună la punct asemenea echipamente pentru că ele deja există undeva în România și, prin urmare, pot fi folosite.

Încrederea în aceste echipamente este o problemă?

Dragoș Ciuparu: Întâi, este problema de capacitate, a doua de încredere, apoi de realism. Deunăzi, cineva îmi povestea de un investitor privat care a dorit să-și constituie o exploatație agricolă. Acesta a mers la un institut căreia i-a solicitat un anumit tip de cercetare și a primit o ofertă. Aceeași persoană a avut inspirația să ceară o ofertă similară și de la un institut din Olanda care i-a prezentat o ofertă mai ieftină decât a institutului din România, cu un timp de implementare mult mai scurt și bineînțeles că olandezii au câștigat. Investitorul a lucrat cu olandezii deși inițial dorise să colaboreze cu un institut de cercetare din România. Există și astfel de situații. În esență, e vorba de marketing, de realism, până la urmă, de o cultură antreprenorială și de o relație de respect între cerere și ofertă care, până la urmă, reglează prețul corect. Nu puține sunt cazurile când această legătură nu se realizează pentru că cererea nu este compatibilă cu oferta. În concluzie, există o multitudine de impedimente care îngreunează relația dintre zona de cercetare și zona industrială.

Cât de mare este depărtarea între cercetare și industrie?

Dragoș Ciuparu: Nu i-aș spune prăpastie. Pe de o parte, zona de cercetare este foarte puțin cunoscută. Pe de altă parte, cultura antreprenorială a zonei de cercetare este de un nivel foarte scăzut. Sunt puține institute de cercetare care au afacerea în sânge. Ar trebuie să fie active în generarea de spin-off-uri, în punerea pe piață de produse, de tehnologii, de lucruri pe care să le valorifice direct, doar sunt bunurile lor!

Ar mai fi un aspect important. Prin lege e consfințit faptul că rezultatele cercetării obținute cu finanțare de la stat aparțin celui care le-a executat. Bunăoară, dacă a realizat un produs ori a obținut un patent, acel bun poate fi pus pe piață sub forma unei întreprinderi pe care o dezvolt singur sau în participațiune cu altcineva. Mai mult, atunci când se dezvoltă, pot s-o vând ca afacere. Acesta este mecanismul prin care universitățile americane câștigă o mulțime de bani.

De ce nu putem să facem și noi?

Dragoș Ciuparu: Încercăm, deocamdată am pus la punct cadrul legal care există de la 1 februarie 2011. Esențial e faptul că trebuie să avem oameni curajoși care să dorească să acționeze. Dealtfel, aceasta este cea mai dificilă chestiune. E vorba de know-how și de spirit antreprenorial care se face prin educație. Trebuie să avem o generație de antreprenori care să aibă curaj să sară în apă și să înoate. Nu vor înota niciodată dacă încearcă să dea din mâini pe uscat. De aceea, trebuie să punem pe piață instrumente financiare care să le dea posibilitatea să încerce și totodată să minimizeze riscul de a rata obiectivul.

Vorbeam de America dar să nu uităm că Statele Unite sunt o societate de tip risk tolerant. Cu alte cuvinte, cine s-a împiedicat și a căzut, se ridică, se scutură de praf și o ia de la început. În Europa, în general, (prin urmare, nu e doar problema României), cine s-a împiedicat și a căzut  este considerat perdant, are foarte puține șanse să se ridice și să o ia de la început. Și asta se vede în slaba competitivitate și activitate de inovare din Europa comparativ cu SUA.

Așadar, dacă vrem ca lucrurile astea să se schimbe, trebuie să ne asumăm riscul de a avea ceea ce se cheamă venture capital. Venture capital înseamnă ceva de genul: risc acest proiect cunoscând totodată că am făcut tot ce mi-a stat în putință ca să minimizez riscul și să fiu sigur că dacă reușește voi avea un profit consistent. În zona de venture capital dacă 1 proiect din 10 iese, produce atâția bani cât să acopere toate celelalte pierderi de la celelalte 9 proiecte, și aduce și ceva în plus. Această logică este cea câștigătoare. Noi nu avem în România așa ceva. Vrem să-i încurajăm pe oameni să creadă în ideile lor de cercetare, să creadă în rezultatele obținute și să aibă curajul să intre pe piață fără riscul de a-și pierde casa, nevasta, copilul și mașina.

Dacă acest instrument financiar a fost creat din februarie.....

Dragoș Ciuparu: Instrumentul financiar nu a fost creat. A fost creat doar cadrul legal. Instrumentul financiar va fi lansat undeva la începutul anului 2012.

Ianuarie, februarie?

Dragoș Ciuparu: În luna ianuarie o să lansăm mai întâi ino-voucher-ele, cele care crează cultura antreprenorială, zicem noi.

Cu alte cuvinte, despre ce e vorba?

Dragoș Ciuparu: Sunt niște instrumente financiare. Noi le spunem ino-vouchere sau vouchere de inovare. Acestea vor fi niște sume de bani în valoare de 5.000 sau 10.000 de euro care se vor duce la firme și care vor permite decontarea unor servicii de cercetare.

Încercați să exemplificați...

Dragoș Ciuparu: O firmă vine la ANCS și solicită un voucher. Identifică entitatea care poate rezolva anumite probleme de cercetare din propria firmă și în loc să-i dea bani respectivului institut, universitate, provider de servicii de cercetare, îi dă acest voucher. Dacă serviciul costă mai mult decât valoarea voucher-ului, firma adaugă restul. Traseul se închide când institutul respectiv vine la ANCS și primește în schimbul voucher-ului suma de bani.

Care este scopul pentru care a fost creat ino-voucher-ul?

Dragoș Ciuparu: Acest instrument este menit să refacă legătura între industrie și cercetare. Precizez că această legătură deja există în unele locuri. De exemplu, CEPROCIM, fostul institut de cercetare din rețeaua națională care lucrează pentru industria cimentului; 90% din veniturile lor vin direct de la industrie. Mai sunt și alte institute care pun pe piață produse și servicii, cum este COMOTI care vinde niște compresoare de gaze.

Noi credem că, odată pus pe piață, acest instrument financiar vine și oferă firmei o variantă de a căuta cercetare. Pe de altă parte, în zona de cercetare aplicativă, finanțăm proiecte la care cercetătorii s-au dus și au identificat aplicanții. Prin urmare, dacă identifică pe cineva care aplică rezultatul lor de cercetare și este dispus să cofinanțeze cu un minim activitatea respectivă - de exemplu, minim însemnând un 7,5% pentru IMM și 15% pentru întreprindere mare. Prin urmare, pe de o parte, îi împingem pe cei din firme să vină către cercetare, și pe de altă parte, îi împingem pe cercetători să se ducă către piață.

Despre ce fel de model vorbim, de fapt?

Dragoș Ciuparu: Cred că este vorba de un model rațional. Sunt două forțe de sens contrar și care îi împing pe cei implicaţi unii spre alții.

Despre elemente de politica cercetării se poate vorbi mult. Totuși, societatea percepe cercetarea științifică prin prisma rezultatelor cercetării aplicative, aceasta se vede....

Dragoș Ciuparu: Este cea care se vede NUMAIDECÂT! Adică este vizibilă pentru cetățeanul de pe stradă. De fapt, efectele cercetării în sine, ca activitate, sunt mult mai profunde în societate. Cercetarea are cel mai mare efect de multiplicare din toate activitățile dintr-o societate. Pot să citez aici acel raport al Băncii Mondiale de care vorbeam mai înainte, care spunea că o investiție în cercetare ar duce la creșterea PIB-ului în România cu 13,5%. Sunt experții Băncii Mondiale care spun asta, eu doar reamintesc.

Înțeleg că este o măsură a potențialului cercetării care poate și trebuie valorificat, altfel continuăm să pierdem procente însemnate din produsul intern brut. Apropo de bani, cum considerați bugetul cercetării pe 2012?

Dragoș Ciuparu: Avem o creștere ușoară in 2012 față de alocarea inițială pentru 2011. Mă aștept să fie în regulă.

Aș vrea să rămânem în zona cercetării vizibile imediat. Ce invenție românească din 2011 v-a reținut atenția?

Dragoș Ciuparu: Au fost mai multe. Mi-a plăcut bioreactorul realizat de ICPE-CA și despre care cred că va avea implicații importante în viitor. Apoi, a fost acea invenție care, din câte am auzit din presă, ar fi în proces de comercializare sau de contractare în urma participării la un târg de invenții din Kuweit, aceea cu asfaltul polimeric, care ar urma să se vândă pe 80 de milioane de dolari, din nou e o chestiune pe care am citit-o în presă, nu e o informație pe care să o am la prima mână, dar mi-a plăcut ideea și cred că are un potențial important. Sigur, magneții pe care din nou ICPE-CA a reușit să-i facă și pe care urmează să-i vândă la ceea ce se cheamă Facility for Antiproton and Ion Research - FAIR, Centrul de Cercetari pentru Antiprotoni şi Ioni în Europa. Inevitabil și alte invenții ar fi meritat cu certitudine să fie remarcate, însă acestea mi-au venit imediat în minte și sunt doar câteva din  exemplele demne de toată lauda.

Poate că succesul cercetărilor de la ICPE-CA se datorează și interesului manifestat față de comunicarea științei, în sensul că institutul are specialiști care se ocupă de promovarea rezultatelor științifice.

Dragoș Ciuparu: Cred că din cauză că institutele nu au fost obișnuite să aibă asemenea departamente de marketing, de comunicare, n-au făcut-o până acum. De aceea spuneam că lipsește cultura antreprenorială. ICPE-ul este un institut care are reflexe antreprenoriale importante și care trebuie cultivate și încurajate. În evaluarea pe care o vom face tuturor institutelor în vederea certificării și finanțării lor ulterioare, una din componentele care va cântări considerabil va fi și aceea care se referă la punerea pe piață a unor servicii, tehnologii sau produse.  Ne așteptăm ca institutele să-și creeze asemenea departamente de marketing de comunicare care să le ajute să-și promoveze produsele şi serviciile pe care le dezvoltă.

Dacă am lăsat spre finalul discuției noastre partea dedicată perspectivelor, nu înseamnă că este cea mai puțin importantă - în măsura posibilităților, aș vrea să vă referiți la cele două scenarii posibile, bun și rău. Ce perspective pozitive și ce previziuni negative sunt pentru 2012?

Dragoș Ciuparu: Previziunea negativă ar fi să nu se întâmple nimic - să nu se schimbe nimic. Am încredere că procesul de evaluare ne va ajuta să ne organizăm mai bine, să ne restructurăm astfel încât să devenim mai eficienți. Nu vom avea probleme de finanțare, ceea ce este un lucru îmbucurător. Vom avea o serie întreagă de competiții și sper eu ca 2012 să fie un an de intrare în normalitate cu privire la ceea ce înseamnă predictibilitatea carierei cercetătorilor, a finanțării proiectelor lor de cercetare, și a convingerii că performanța este răsplătită. De aceea, aș spune că 2012 va fi un an foarte bun pentru cercetare. Spun asta și pentru că mă aștept ca spre toamnă să dăm prima cazma pentru marele laser de la Măgurele, pentru proiectul ELI.

Acesta ar fi evenimentul major din 2012?

Dragoș Ciuparu: Acesta va fi UNUL din evenimentele majore. Prin luna mai, vrem să organizăm o conferință națională a cercetării științifice. Sper ca aceasta să fie semnalul de demarare pentru elaborarea unei noi strategii a cercetării, dezvoltării și inovării pentru perioada 2013-2020.

Referindu-vă la nivelul întregii țări, cum vedeți variantele pe care le are România până la orizontul de timp 2020?

Dragoș Ciuparu: Până în 2020 cred că avem două opțiuni: să devenim o țară producătoare de tehnologie, sau o țară din plutonul al doilea tehnologic, care să folosească tehnologii cumpărate de la alții. Cu alte cuvinte, putem să ne dorim să fim utilizatori de iPad și iPhone sau putem să ne dorim să fim producători de viitoare generații de iPad și iPhone. Aceasta este o opțiune care nu stă la îndemâna președintelui ANCS, ci stă la îndemâna societății românești. E o chestiune de opțiune majoră; cert este că dacă nu ne hotărâm, adică nici așa, nici așa, pierdem avantaj competitiv și la un moment dat pierdem posibilitatea de a merge către plutonul fruntaș. Cred însă că se conturează o opțiune și asta se vede prin investiția în proiectul ELI pe care guvernul a decis să o facă, și a proiectelor majore cum este Centrul de studii avansate Dunăre-Delta Dunării-Marea Neagră și, cum vor fi, sper eu, și alte proiecte majore care să fie țintite către zona de știință intensivă. Mai precis, cred că tindem să fim în plutonul țărilor care vor produce tehnologie și nu a celor care consumă tehnologie produsă de alţii.

Comentarii



Postati comentariul

Nume

Titlu


Comentariu


Completati caracterle din imagine

Visual verification


Posteaza comentariu

Comentariul va fi vizibil dupa aprobarea lui de catre editor