Celebrarea a trei decenii de la istoricul zbor în
spațiu al cosmonautului Dumitru Dorin Prunariu, vizita directorului
general CERN la București, prima ediție a Școlii Europene de Fizica
Energiilor Înalte organizată în România de CERN (Conseil Européen
pour la Recherche Nucléaire - European Council for Nuclear Research
- Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară), Institutul
Unificat de Cercetări Nucleare din Dubna, Rusia, şi IFIN-HH,
România, legea educației naționale, multiple evenimente dedicate
anului internațional al chimiei, centenarul astronomului Victor
Nadolschi, invenții premiate la Saloanele din țară și străinătate,
sunt doar câteva din reperele științifice românești ale anului 2011
care acum se apropie de final. Și pentru că toate acestea au
cercetarea ca numitor comun dar și ca sâmbure din care au încolțit,
l-am invitat la un dialog retrospectiv dar și prospectiv pe Dragoș
Ciuparu, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare
Științifică. Așa am aflat că în prima perioadă din 2012 intră în
funcțiune ino-voucherele iar în a doua jumătate a anului vor
începe, pe platforma Măgurele, lucrările la marele laser ELI, o simfonie a fizicii
laserilor cum a fost caracterizat de unii specialiști.
Domnule profesor Dragoș Ciuparu, cum a fost anul 2011 pentru
știința și cercetarea românească?
Dragoș Ciuparu: 2011 a fost un an al
transformărilor profunde în ceea ce privește întregul sistem de
cercetare din România. Fie că ne referim la cercetarea din
universități, din institutele de cercetare și chiar la cea din zona
privată. Aceasta din urmă a beneficiat în acest an de avantaje
consistente, inclusiv deducerea de 20% pe care, practic din 2010,
guvernul o acordă investițiilor în cercetare făcute de către zona
privată aşa cum statuează un ordin comun al ministerului finanţelor
şi ministerului educaţiei.
Spuneam al transformărilor profunde pentru că a intrat în
vigoare Ordonanța Guvernului 6 din 2011 care, practic, modifică
legea cercetării prin înființarea mecanismului de finantare a
cercetării pe trei niveluri: al finanţării instituționale de bază,
al finanțării complementare (instituționale) pentru susținerea
performanței instituționale, și - al treilea nivel - cel
competitiv, pe bază de competiție de granturi, renunțând la
barierele administrative birocratice pe care sistemul de finanțare
vechi le impunea tuturor celor care ar fi dorit să acceadă la
finanțare pentru cercetare științifică.
În același timp, a apărut și Legea 1 a educației naționale care
implică, de asemenea, modificări importante în ceea ce privește
cercetarea în zona învățământului superior, a universităților.
Aceste piese esențiale de legislație, plus legislația secundară
- ordine de ministru, hotărâri de guvern aferente
implementării tuturor acestor modificări - au făcut ca
administrația cercetării românești să fie una foarte ocupată.
În paralel, am desfășurat un proces de evaluare a implementării
strategiei naționale a cercetării științifice pentru perioada
2007-2013 și a Planului Național II - principalul instrument de
implementare a strategiei. Acest proces de evaluare este încă în
curs, nu s-a finalizat, el se derulează până la sfârșitul acestui
an, și așteptăm cu nerăbdare să vedem rezultatele ce vor fi
prezentate public la sfârşitul lunii ianuarie 2012.
De asemenea, am derulat o serie de studii prospective care să
scoată în evidență care sunt domeniile și potențialul lor de
generare de rezultate relevante din punct de vedere științific,
tehnic, economic și social.
Când vor fi făcute publice rezultatele evaluării?
Dragoș Ciuparu: În curând, ne vom întâlni cu
specialiștii care au condus acest proces de evaluare,
reprezentanții Tehnopolis Group Austria. Raportul lor va fi făcut
public iar rezultatele și concluziile acestei analize vor
constitui, practic, baza unor modificări de sistem pe care dorim să
le facem - o corecție de parcurs, dacă vreți - astfel încât
perioada care a mai rămas din implementare, 2012-2013, să fie cât
mai eficientă și să conducă către ceea ce ne dorim cu toții, un
sistem de cercetare românesc performant, cu rezultate demne de
orice ranking internațional, relevante pentru economia și industria
românească și care să ducă la progres economic şi social.
Ce urmează să se întâmple cu rezultatele evaluării și
concluziile studiilor prospective?
Dragoș Ciuparu: Toate aceste documente,
studiile prospective, raportul Tehnopolis, precum și alte rapoarte
privind performanţa au scos la suprafață o serie de probleme de
sistem privind relaționarea cercetării cu alte zone ale
administrației românești, fie că vorbim de zona industriei, de
relații sociale sau de societate în ansamblul ei. De exemplu, am
avut un Functional Review prevăzut în acordul cu Banca Mondială și
Fondul Monetar Internațional care s-a încheiat cu o serie de
concluzii și recomandări privind implementarea unor măsuri de
reformă; chiar dacă este de acum aproape doi ani de zile, amintesc
și de raportul realizat de Europe Innova la comanda Comisiei
Europene. Ca să răspund la întrebare, toate aceste documente vor
constitui baza de plecare pentru elaborarea unei noi strategii
pentru perioada 2013-2020 care să conducă România cât mai aproape
de obiectivele Europei ca întreg, la nivelul anului 2020.
Adică vor avea legătură și cu următorul Program
Cadru?
Dragoș Ciuparu: Va trebui să țină cont de ceea
ce își propune Programul Cadru european astfel încât strategia
națională și cea europeană să fie coerente iar sistemul de
cercetare românesc să fie integrat în ceea ce se cheamă European
Research Area (ERA). Altfel spus, vrem să facem parte din
comunitatea statelor membre ale Uniunii Europene și să ne
valorificăm întregul potențial - nu doar de piață, de a absorbi
produsele pieței comune, ci și de furnizor de știință, produse,
servicii și tehnologii noi. Vrem să punem în valoare întregul
potențial creativ pe care îl are România.
În Planul Național II se vorbește de nouă domenii
prioritare. În ce măsură acestea coincid cu domeniile de cercetare
din Europa?
Dragoș Ciuparu: Domeniile prioritare sunt
identice cu cele pe care le-am avut în FP7. De altfel, Planul
Național este structurat foarte asemănător cu Programul Cadru 7.
Probabil, la vremea dezvoltării strategiei și a planului național,
comunitatea a avut în vedere că o structură similară a PN cu
Programul Cadru european ar crea o ușurință în accesarea fondurilor
europene de cercetare. Realitatea a fost dură și foarte tranșantă
și ne-a spus că nu-i chiar așa.
De aceea, probabil că o abordare mult mai sănătoasă ar fi să
identificăm nevoile reale ale României, pe acestea să punem
accentul iar contribuția noastră la ceea ce se cheamă cercetare
europeană s-o aducem prin Programul Cadru. Adică, să-l
folosim drept vehicul de conectare a mediului de cercetare românesc
la mediul de cercetare și industria din zona europeană.
Cum s-ar rezolva problemele locale?
Dragoș Ciuparu: Problemele de acasă să le
rezolvăm prin instrumente specifice și croite pe necesitățile pe
care le are România. Deci, dacă România își identifică niște
priorități în zona energiei, a mediului, a științelor sociale, a
sănătății etc, pe acestea trebuie să punem accentul cu sistemul
nostru de cercetare. Mai mult, trebuie să ne concentrăm pe
sprijinirea industriilor competitive la nivel european. Adică,
acolo unde avem capacitatea de export, unde suntem buni pe o
anumită nișă de piață - acea nișă de piață trebuie susținută cu
cercetare pentru ca să devină mai performantă, mai eficientă și
astfel să rămână competitivă la nivelul pieței europene, și de ce
nu, la nivelul pieței globale. Este ceea ce astăzi se cheamă Smart
Specialization Strategy, strategia de specializare inteligentă, la
care cu certitudine cercetarea, dezvoltarea și inovarea contribuie
semnificativ. Acestea sunt instrumentele pe care se poate baza
creșterea economică sustenabilă.
Puteți exemplifica câteva din industriile competitive din
România?
Dragoș Ciuparu: De exemplu, ne uităm pe ce
anume exportăm și care este valoarea adăugată a produselor
exportate. Pentru că dacă importăm țesături și ață și vindem haine
cusute nu se cheamă că avem valoare adăugată importantă. Dar dacă
reușim să creăm un produs care înglobează o valoare adăugată foarte
mare, atunci aceea este zona de competitivitate pe care trebuie să
o sprijinim. Avem experiența cu industria IT, avem o mare rezervă
de potențial în zona bioalimentară - acolo putem să facem
diferența, în zona alimentelor prelucrate -, în zona tehnologiilor
de vârf. Putem vorbi, de exemplu, de scannerul pe care MB Telecom a
reușit să-l pună pe piață, sau despre ceea ce Infineon pune pe
piață, sau de Dacia - vinde produse cu valoare adăugată importantă.
Astfel de lucruri înglobează o cantitate mare de creativitate, sunt
produse care au un lanț de dezvoltare suficient de lung astfel
încât să creeze locuri de muncă şi profituri importante.
Cum comentați momentul Nokia în România?
Dragoș Ciuparu: Linia de asamblare pentru
telefoane Nokia a fost o investiție care nu a produs efectele
scontate, pentru că valoarea adăugată era foarte mică și a fost
foarte simplu de retras de pe piață. Nu același lucru se poate
spune despre situația când o companie mare reușește să apeleze la
diferite firme mai mari sau mai mici din România care produc
anumite componente în regim competitiv. Prin urmare, putem ieși pe
piață cu produse competitive tocmai pentru că aceste lucruri
înglobează o cantitate importantă de know-how și de avantaj
tehnologic competitiv.
Cum vedeți cercetarea privată și cea de stat și care credeți
că este mai productivă?
Dragoș Ciuparu: Cercetarea privată, prin natura
lucrurilor, este cea care se axează pe aplicația directă și rapidă
a rezultatelor. Aceasta există atâta timp cât o poate susține o
industrie puternică. Din nou ne putem referi la industria auto
pentru că avem în România un centru de cercetare privată care a
fost pus la punct și pentru valorificarea potențialul care
există.
Pe de altă parte, cercetarea precompetitivă, cea care pregătește
bazele aplicației, este important să fie susținută de stat din două
motive esențiale. Mai întâi, pentru că astfel se crează și se educă
resursa umană care mai departe merge în zona de cercetare
competitivă, adică se duce în cercetarea aplicativă și împinge
produsele către piață. Apoi, stabilește baza științifică prin
brevete care mai departe pot fi preluate de aplicanți, cei care
ulterior pot să preia aceste soluții imaginate de cercetători în
universități sau institute naționale și să le ducă în zona de
aplicație.
Prin urmare, are rost și sens să existe ambele tipuri de
cercetare. Sigur că unele industrii pot să aleagă să nu își
construiască grupuri de cercetare interne ci să folosească
cercetarea și expertiza care există în zona de stat, să zicem, și
să dea comenzi de cercetare către astfel de institute sau
universități. Bunăoară, dacă o companie mare are nevoie pe linia de
asamblare de niște instrumente de măsură, se poate duce la
institutul pentru tehnica măsurării și să facă acolo o comandă.
N-are sens ca această firmă mare să-și dezvolte o echipă care să
pună la punct asemenea echipamente pentru că ele deja există undeva
în România și, prin urmare, pot fi folosite.
Încrederea în aceste echipamente este o problemă?
Dragoș Ciuparu: Întâi, este problema de
capacitate, a doua de încredere, apoi de realism. Deunăzi, cineva
îmi povestea de un investitor privat care a dorit să-și constituie
o exploatație agricolă. Acesta a mers la un institut căreia i-a
solicitat un anumit tip de cercetare și a primit o ofertă. Aceeași
persoană a avut inspirația să ceară o ofertă similară și de la un
institut din Olanda care i-a prezentat o ofertă mai ieftină decât a
institutului din România, cu un timp de implementare mult mai scurt
și bineînțeles că olandezii au câștigat. Investitorul a lucrat cu
olandezii deși inițial dorise să colaboreze cu un institut de
cercetare din România. Există și astfel de situații. În esență, e
vorba de marketing, de realism, până la urmă, de o cultură
antreprenorială și de o relație de respect între cerere și ofertă
care, până la urmă, reglează prețul corect. Nu puține sunt cazurile
când această legătură nu se realizează pentru că cererea nu este
compatibilă cu oferta. În concluzie, există o multitudine de
impedimente care îngreunează relația dintre zona de cercetare și
zona industrială.
Cât de mare este depărtarea între cercetare și
industrie?
Dragoș Ciuparu: Nu i-aș spune prăpastie. Pe de
o parte, zona de cercetare este foarte puțin cunoscută. Pe de altă
parte, cultura antreprenorială a zonei de cercetare este de un
nivel foarte scăzut. Sunt puține institute de cercetare care au
afacerea în sânge. Ar trebuie să fie active în generarea de
spin-off-uri, în punerea pe piață de produse, de tehnologii, de
lucruri pe care să le valorifice direct, doar sunt bunurile
lor!
Ar mai fi un aspect important. Prin lege e consfințit faptul că
rezultatele cercetării obținute cu finanțare de la stat aparțin
celui care le-a executat. Bunăoară, dacă a realizat un produs ori a
obținut un patent, acel bun poate fi pus pe piață sub forma unei
întreprinderi pe care o dezvolt singur sau în participațiune cu
altcineva. Mai mult, atunci când se dezvoltă, pot s-o vând ca
afacere. Acesta este mecanismul prin care universitățile americane
câștigă o mulțime de bani.
De ce nu putem să facem și noi?
Dragoș Ciuparu: Încercăm, deocamdată am pus la
punct cadrul legal care există de la 1 februarie 2011. Esențial e
faptul că trebuie să avem oameni curajoși care să dorească să
acționeze. Dealtfel, aceasta este cea mai dificilă chestiune. E
vorba de know-how și de spirit antreprenorial care se face prin
educație. Trebuie să avem o generație de antreprenori care să aibă
curaj să sară în apă și să înoate. Nu vor înota niciodată dacă
încearcă să dea din mâini pe uscat. De aceea, trebuie să punem pe
piață instrumente financiare care să le dea posibilitatea să
încerce și totodată să minimizeze riscul de a rata obiectivul.
Vorbeam de America dar să nu uităm că Statele Unite sunt o
societate de tip risk tolerant. Cu alte cuvinte, cine s-a
împiedicat și a căzut, se ridică, se scutură de praf și o ia de la
început. În Europa, în general, (prin urmare, nu e doar problema
României), cine s-a împiedicat și a căzut este considerat
perdant, are foarte puține șanse să se ridice și să o ia de la
început. Și asta se vede în slaba competitivitate și activitate de
inovare din Europa comparativ cu SUA.
Așadar, dacă vrem ca lucrurile astea să se schimbe, trebuie să
ne asumăm riscul de a avea ceea ce se cheamă venture capital.
Venture capital înseamnă ceva de genul: risc acest proiect
cunoscând totodată că am făcut tot ce mi-a stat în putință ca să
minimizez riscul și să fiu sigur că dacă reușește voi avea un
profit consistent. În zona de venture capital dacă 1 proiect din 10
iese, produce atâția bani cât să acopere toate celelalte pierderi
de la celelalte 9 proiecte, și aduce și ceva în plus. Această
logică este cea câștigătoare. Noi nu avem în România așa ceva. Vrem
să-i încurajăm pe oameni să creadă în ideile lor de cercetare, să
creadă în rezultatele obținute și să aibă curajul să intre pe piață
fără riscul de a-și pierde casa, nevasta, copilul și mașina.
Dacă acest instrument financiar a fost creat din
februarie.....
Dragoș Ciuparu: Instrumentul financiar nu a
fost creat. A fost creat doar cadrul legal. Instrumentul financiar
va fi lansat undeva la începutul anului 2012.
Ianuarie, februarie?
Dragoș Ciuparu: În luna ianuarie o să lansăm
mai întâi ino-voucher-ele, cele care crează cultura
antreprenorială, zicem noi.
Cu alte cuvinte, despre ce e vorba?
Dragoș Ciuparu: Sunt niște instrumente
financiare. Noi le spunem ino-vouchere sau vouchere de inovare.
Acestea vor fi niște sume de bani în valoare de 5.000 sau 10.000 de
euro care se vor duce la firme și care vor permite decontarea unor
servicii de cercetare.
Încercați să exemplificați...
Dragoș Ciuparu: O firmă vine la ANCS și solicită un voucher.
Identifică entitatea care poate rezolva anumite probleme de
cercetare din propria firmă și în loc să-i dea bani respectivului
institut, universitate, provider de servicii de cercetare, îi dă
acest voucher. Dacă serviciul costă mai mult decât valoarea
voucher-ului, firma adaugă restul. Traseul se închide când
institutul respectiv vine la ANCS și primește în schimbul
voucher-ului suma de bani.
Care este scopul pentru care a fost creat
ino-voucher-ul?
Dragoș Ciuparu: Acest instrument este menit să
refacă legătura între industrie și cercetare. Precizez că această
legătură deja există în unele locuri. De exemplu, CEPROCIM, fostul
institut de cercetare din rețeaua națională care lucrează pentru
industria cimentului; 90% din veniturile lor vin direct de la
industrie. Mai sunt și alte institute care pun pe piață produse și
servicii, cum este COMOTI care vinde niște compresoare de gaze.
Noi credem că, odată pus pe piață, acest instrument financiar
vine și oferă firmei o variantă de a căuta cercetare. Pe de altă
parte, în zona de cercetare aplicativă, finanțăm proiecte la care
cercetătorii s-au dus și au identificat aplicanții. Prin urmare,
dacă identifică pe cineva care aplică rezultatul lor de cercetare
și este dispus să cofinanțeze cu un minim activitatea respectivă -
de exemplu, minim însemnând un 7,5% pentru IMM și 15% pentru
întreprindere mare. Prin urmare, pe de o parte, îi împingem pe cei
din firme să vină către cercetare, și pe de altă parte, îi împingem
pe cercetători să se ducă către piață.
Despre ce fel de model vorbim, de fapt?
Dragoș Ciuparu: Cred că este vorba de un model
rațional. Sunt două forțe de sens contrar și care îi împing pe cei
implicaţi unii spre alții.
Despre elemente de politica cercetării se poate vorbi mult.
Totuși, societatea percepe cercetarea științifică prin prisma
rezultatelor cercetării aplicative, aceasta se vede....
Dragoș Ciuparu: Este cea care se vede
NUMAIDECÂT! Adică este vizibilă pentru
cetățeanul de pe stradă. De fapt, efectele cercetării în sine, ca
activitate, sunt mult mai profunde în societate. Cercetarea are cel
mai mare efect de multiplicare din toate activitățile dintr-o
societate. Pot să citez aici acel raport al Băncii Mondiale de care
vorbeam mai înainte, care spunea că o investiție în cercetare ar
duce la creșterea PIB-ului în România cu 13,5%. Sunt experții
Băncii Mondiale care spun asta, eu doar reamintesc.
Înțeleg că este o măsură a potențialului cercetării care
poate și trebuie valorificat, altfel continuăm să pierdem procente
însemnate din produsul intern brut. Apropo de bani, cum considerați
bugetul cercetării pe 2012?
Dragoș Ciuparu: Avem o creștere ușoară in 2012
față de alocarea inițială pentru 2011. Mă aștept să fie în
regulă.
Aș vrea să rămânem în zona cercetării vizibile imediat. Ce
invenție românească din 2011 v-a reținut atenția?
Dragoș Ciuparu: Au fost mai multe. Mi-a plăcut
bioreactorul realizat de ICPE-CA și despre care cred că
va avea implicații importante în viitor. Apoi, a fost acea invenție
care, din câte am auzit din presă, ar fi în proces de
comercializare sau de contractare în urma participării la un târg
de invenții din Kuweit, aceea cu asfaltul polimeric, care ar urma
să se vândă pe 80 de milioane de dolari, din nou e o chestiune pe
care am citit-o în presă, nu e o informație pe care să o am la
prima mână, dar mi-a plăcut ideea și cred că are un potențial
important. Sigur, magneții pe care din nou ICPE-CA a reușit să-i
facă și pe care urmează să-i vândă la ceea ce se cheamă Facility
for Antiproton and Ion Research - FAIR, Centrul de Cercetari pentru
Antiprotoni şi Ioni în Europa. Inevitabil și alte invenții ar fi
meritat cu certitudine să fie remarcate, însă acestea mi-au venit
imediat în minte și sunt doar câteva din exemplele demne de
toată lauda.
Poate că succesul cercetărilor de la ICPE-CA se datorează și
interesului manifestat față de comunicarea științei, în sensul că
institutul are specialiști care se ocupă de promovarea rezultatelor
științifice.
Dragoș Ciuparu: Cred că din cauză că
institutele nu au fost obișnuite să aibă asemenea departamente de
marketing, de comunicare, n-au făcut-o până acum. De aceea spuneam
că lipsește cultura antreprenorială. ICPE-ul este un institut care
are reflexe antreprenoriale importante și care trebuie cultivate și
încurajate. În evaluarea pe care o vom face tuturor institutelor în
vederea certificării și finanțării lor ulterioare, una din
componentele care va cântări considerabil va fi și aceea care se
referă la punerea pe piață a unor servicii, tehnologii sau
produse. Ne așteptăm ca institutele să-și creeze asemenea
departamente de marketing de comunicare care să le ajute să-și
promoveze produsele şi serviciile pe care le dezvoltă.
Dacă am lăsat spre finalul discuției noastre partea dedicată
perspectivelor, nu înseamnă că este cea mai puțin importantă - în
măsura posibilităților, aș vrea să vă referiți la cele două
scenarii posibile, bun și rău. Ce perspective pozitive și ce
previziuni negative sunt pentru 2012?
Dragoș Ciuparu: Previziunea negativă ar fi să
nu se întâmple nimic - să nu se schimbe nimic. Am încredere că
procesul de evaluare ne va ajuta să ne organizăm mai bine, să ne
restructurăm astfel încât să devenim mai eficienți. Nu vom avea
probleme de finanțare, ceea ce este un lucru îmbucurător. Vom avea
o serie întreagă de competiții și sper eu ca 2012 să fie un an de
intrare în normalitate cu privire la ceea ce înseamnă
predictibilitatea carierei cercetătorilor, a finanțării proiectelor
lor de cercetare, și a convingerii că performanța este răsplătită.
De aceea, aș spune că 2012 va fi un an foarte bun pentru cercetare.
Spun asta și pentru că mă aștept ca spre toamnă să dăm prima cazma
pentru marele laser de la Măgurele, pentru proiectul ELI.
Acesta ar fi evenimentul major din 2012?
Dragoș Ciuparu: Acesta va fi
UNUL din evenimentele majore. Prin luna
mai, vrem să organizăm o conferință națională a cercetării
științifice. Sper ca aceasta să fie semnalul de demarare pentru
elaborarea unei noi strategii a cercetării, dezvoltării și inovării
pentru perioada 2013-2020.
Referindu-vă la nivelul întregii țări, cum vedeți variantele
pe care le are România până la orizontul de timp 2020?
Dragoș Ciuparu: Până în 2020 cred că avem două
opțiuni: să devenim o țară producătoare de tehnologie, sau o țară
din plutonul al doilea tehnologic, care să folosească tehnologii
cumpărate de la alții. Cu alte cuvinte, putem să ne dorim să fim
utilizatori de iPad și iPhone sau putem să ne dorim să fim
producători de viitoare generații de iPad și iPhone. Aceasta este o
opțiune care nu stă la îndemâna președintelui ANCS, ci stă la
îndemâna societății românești. E o chestiune de opțiune majoră;
cert este că dacă nu ne hotărâm, adică nici așa, nici așa, pierdem
avantaj competitiv și la un moment dat pierdem posibilitatea de a
merge către plutonul fruntaș. Cred însă că se conturează o opțiune
și asta se vede prin investiția în proiectul ELI pe care guvernul a
decis să o facă, și a proiectelor majore cum este Centrul de studii
avansate Dunăre-Delta Dunării-Marea Neagră și, cum vor fi, sper eu,
și alte proiecte majore care să fie țintite către zona de știință
intensivă. Mai precis, cred că tindem să fim în plutonul țărilor
care vor produce tehnologie și nu a celor care consumă tehnologie
produsă de alţii.