Prezenta comunicare constituie (încă) un avertisment succint în
vederea demarării activităţilor de formare a comunicatorilor de
ştiinţă in cadrul Reţelei Naţionale de Inovare şi Transfer
Tehnologic, de data aceasta prin sublinierea necesităţii şi
colaborării cu membrii Reţelei Comunicatorilor de Ştiinţă din
România. Alături de analiza necesităţii, rolului şi locului acestor
noi profesionişti în societatea românească actuală - în mod special
în mediul ştiinţific, a posibilităţilor de formare şi a avantajelor
poziţionării lor în cadrul entităţilor Reţelei Naţionale de Inovare
şi Transfer Tehnologic, prezentăm pe scurt Reţeaua Comunicatorilor
de Ştiinţă Români şi posibilele beneficii în urma colaborării celor
două reţele.
1. Introducere
Până spre mijlocul secolului trecut, ideologia scientistă
conferea explicaţiilor, soluţiilor şi realizărilor oferite de
ştiinţa vremii autoritate absolută. Nu se punea problema
contestării, iar costurile şi consecinţele nu alarmau societatea.
Oamenii de ştiinţă comunicau în general ad intra - cu ocazia
diferitelor manifestări specifice domeniului propriu de activitate.
O serie de factori apăruţi după cel de-al doilea război mondial,
cum ar fi: schimbarea configuraţiei politice mondiale, apoi
explozia mass-media şi, în cele din urmă, procesul de globalizare
în expansiune precum şi unele efecte nedorite ale revoluţiei
tehnico-ştiinţifice ca: apariţia şi utilizarea armelor nucleare,
poluarea, creşterea fondurilor alocate cercetării au obligat
comunitatea ştiinţifică să-şi prezinte realizările, punctele de
vedere, solicitările şi opţiunile sale din ce în ce mai mult ad
extra, prin modalităţi care s-au diversificat odată cu evoluţia
mijloacelor de comunicare.
2. Situaţia pe plan internaţional
Interesul crescând pentru cunoaşterea ştiinţifică, necesităţile
mediului economic şi de afaceri, numeroşi alţi factori au
evidenţiat necesitatea fluidizării comunicării între specialiştii
din diverse domenii, pe de o parte, precum şi între aceştia şi
nespecialişti, pe de alta, favorizând apariţia de noi specializări
interdisciplinare: comunicatorii şi jurnaliştii de ştiinţă. În
contextul unei concurenţe acerbe pe fondul globalizării dar şi al
tensiunilor generate de situaţia economică, comunicarea adecvată
conduce la o înţelegere mai corectă a diverselor chestiuni legate
de activitatea ştiinţifică, organizaţiile şi profesioniştii din
domeniu, la o cunoaştere de către aceştia a aşteptărilor,
solicitărilor şi temerilor potenţialilor beneficiari, precum şi la
informare corectă a cetăţenilor în chestiuni de interes comun şi
personal major.
2. Situaţia din ţara noastră
După cel de-al dolea război mondial, în România s-a menţinut
ideologia scientistă, totalitarismul comunist favorizând poziţia
ştiinţei de a oferi singurele adevăruri şi soluţiile viabile,
permanent perfectibile, de rezolvare a problemelor societăţii toate
acestea consonand cu ateismul declarat al regimului. Modul diferit
de susţinere a diverselor domenii de activitate ştiinţifică a fost
un aspect al dirijismului practicat de regim, condiţionat de
viziunea politică internă şi de amploarea tehnoştinţei pe plan
mondial. Accentul a fost pus pe dezvoltarea ştiinţelor inginereşti
în scopul dezvoltării ţării în direcţiile hotărâte de către
factorul politic a fi prioritare. Comunicarea ştiinţei era
rudimentară, axată fiind pe popularizarea rezultatelor, de multe
ori în mod propagandistic sau polemic, în încercarea de a prezenta
într-o lumină favorabilă sistemul politic pe plan intern şi
extern.
Evenimentele din decembrie 1989 au determinat transformări
radicale. Tranziţia a condus la un nou evantai al ştiinţelor,
situaţia economică şi opţiunile politice şi-au pus amprenta asupra
modului de coordonare şi finanţare a
cercetării-dezvoltării.
Economia, după cum şi celelalte ramuri de activitate, nu a mai
preluat în mod automat rezultatele cercetării româneşti, în
principal datorită inadecvării cercetării-dezvoltării la
necesităţile mediului economic schimbat precum şi preferinţei de
procurare din import a tehnologiilor, aparaturii etc.
Entităţile de cercetare-dezvoltare au trebuit să se adapteze
noilor cerinţe ale societăţii. Izolarea şi dirijismul din perioada
totalitară au condus la o inadecvare a bazei materiale a
organizaţiilor de cercetare-dezvoltare şi a fost necesar mai mult
de un deceniu şi jumătate pentru actualizarea, pe cât posibil, a
dotării lor. Totodată, viziunea mondială în domeniu a fost destul
de dificil asimilată.
La nivelul organizaţiilor de cercetare-dezvoltare, lipsa de
abilităţi necesare comunicării rezultatelor şi problemelor proprii
distorsionează puternic atât imaginea proprie cât şi a domeniului
de activitate, împiedicând comunicarea cu mediul economic şi de
afaceri, precum şi cu societatea. Sunt favoritzate astfel
tendinţele de subfinanţare a acestui domeniu de activitate, de
minimalizare a rolului pe care ştiinţa îl poate avea în societatea
şi economia românească.
La rândul lor, mass-media din ţară (cu foarte puţine excepţii)
nu dispun de jurnalişti specializaţi în ştiinţă pentru a prezenta
realităţile existente, preferând uneori senzaţionalul ieftin în
locul unor anchete, reportaje şi interviuri
profesioniste.
Evoluţiile din ultima perioadă au evidenţiat, implicit
sau explicit, necesitatea comunicatorilor şi jurnaliştilor de
ştiinţă în spaţiul serviciilor pentru cercetare din România,
respectiv în mass-media.
3. Comunicarea ştiinţei şi Reţeaua Naţională de Inovare şi
Transfer Tehnologic
În contextul economic românesc, date fiind condiţiile globale
actuale, dar şi de perspectivă, ieşirea din criză presupune
comunicarea fluentă între mediul ştiinţific şi cel economic şi de
afaceri, între comunitatea ştiinţifică şi societate.
În ultimii ani, în ţara noastră a început să se dezvolte
infrastructura de inovare şi transfer tehnologic. Reţeaua Naţională
de Inovare şi Transfer Tehnologic integrează principalii actori din
domeniul transferului de cunoştinţe şi tehnologie la nivel naţional
(20 centre de informare tehnologică, 14 centre de transfer
tehnologic, 16 incubatoare tehnologice şi de afaceri, 4 parcuri
ştiinţifice şi tehnologice) fiind prezentă în toate regiunile de
dezvoltare ale ţării.
Printre obiectivele entităţilor enumerate mai jos, se numără şi
activităţi de comunicare a ştiinţei:
- creşterea vizibilităţii
organizaţiilor de cercetare - dezvoltare;
- creşterea gradului de valorificare
a rezultatelor cercetării;
- îmbunătăţirea relaţiilor între
unităţile de cercetare - dezvoltare şi agenţii economici şi
respectiv, între unităţile de cercetare - dezvoltare şi
societate.
La realizarea lor, comunicatorii de ştiinţă se pot implica
prin:
- promovarea imaginii organizaţiilor
de cercetare - dezvoltare oferind informaţii structurate conform
solicitărilor mediilor interesate;
- prezentarea rezultatelor
activităţilor de cercetare - dezvoltare potrivit momentului,
locului, participanţilor şi celorlalţi factori conjuncturali, în
cadrul unor manifestări şi evenimente interne şi externe, stimulând
încheierea de noi contacte şi parteneriate;
- facilitarea comunicării şi a
transferului de cunoştinţe şi tehnologii cu agenţii economici,
informarea societăţii în probleme legate de activitatea de
cercetare-dezvoltare.
Totodată, feed-back-ul activităţii comunicatorilor de ştiinţă
poate constitui o sursă de informaţii extrem de utilă atât pentru
unităţile de cercetare-dezvoltare, cât şi pentru entităţile de
inovare şi transfer tehnologic în sensul unei mai juste şi rapide
corelări a activităţii lor cu problemele concrete şi imediate ale
economiei şi cu aşteptările societăţii.
Prin urmare, entităţile Reţelei Naţionale de Inovare şi Transfer
Tehnologic oferă cadrul optim de desfăşurare a activităţii
comunicatorii de ştiinţă pentru spre folosul activităţii şi
comunităţii ştiinţifice, al economiei şi al societăţii în
general.
4. Reţeaua Comunicatorilor de Ştiinţă Români
Este un grup de specialiţi din mediul ştiinţific, academic şi de
afaceri preocupat de comunicarea ştiinţei şi problemele conexe.
Într-un cadru informal, membrii îşi transmit noutăţi din domeniul
propriu de activitate, se consultă reciproc şi activează în sensul
fluidizării şi eficientizării comunicării în domeniile lor de
activitate şi nu numai. Înfiinţată de un grup de entuziaşti în
frunte cu dl. Cătălin Mosoia, Reţeaua Comunicatorilor de Ştiinţă
Români s-a consolidat în urma unor importante evenimente de profil
din ultimii doi ani. Cu ocazia workshop-ului Jurnalism ştiinţific
şi comunicare din cadrul Conferinţei "Diaspora românească în
cercetarea ştiinţifică şi învăţământul superior", a simpozioanelor
"Ştiinţa Comunicării pentru Comunicarea Ştiinţei - SC4CS" (ambele
în 2010) şi "Comunicarea de criză" (2011), participarea membrilor a
fost consistentă atât cantitativ, prin numărul mare al celor
prezenţi cât şi calitativ, prin comunicările şi luările de poziţie
ale membrilor.
5. Formarea comunicatorilor de ştiinţă
Având în vedere cele expuse anterior, pentru ca procesul de
formare a comunicatorilor de ştiinţă să îşi atingă scopurile
dorite, este necesară mai întâi iniţierea unui dialog între membrii
celor două reţele amintite pentru cunoaşterea reciprocă şi
explorarea posibilităţilor concrete de colaborare.
La ora actuală, această conlucrare poate avea două forme,
funcţie de solicitările comunităţii ştiinţifice:
1. pentru necesităţile imediate, considerăm că o colaborare
între entităţile Reţelei Naţionale Inovare şi Transfer Tehnologic
şi unităţile de învăţământ superior şi cele de formare continuă
acreditate în domeniul comunicării poate conduce la crearea de
consorţii interdisciplinare care pot demara proiecte de formare în
domeniu, susţinute de specialişti - parte din ei, membri ai Reţelei
Comunicatorilor de Ştiinţă Români.
2. pentru necesităţile pe termen lung, la nivelul unităţilor de
învăţământ superior acreditate în domeniul comunicării se pot
elabora programe de masterat, şcoli doctorale, forme de învăţământ
post-universitare, respectiv postdoctorale pentru viitorii
specialişti în comunicarea ştiinţei.
În paralel, prin aceleaşi modalităţi se poate demara şi formarea
jurnaliştilor de ştiinţă - specializare profesională, după cum am
menţionat deja, de asemenea deficitară în România şi constituind o
verigă deosebit de importantă în procesul de comunicare cu
societatea.
Cu ocazia manifestărilor amintite, specialiştii străini şi cei
români care activează în străinătate prezenţi şi-au exprimat
disponibilitatea de colaborare cu cei din ţară în cadrul unor
proiecte transnaţionale în domeniu.
5. Concluzii
Prezenta comunicare este o continuare a campaniei în favoarea
comunicatorilor şi jurnaliştilor de ştiinţă profesionişti, începută
cu ocazia workshop-ului Jurnalism ştiinţific şi comunicare din
cadrul Conferinţei "Diaspora românească în cercetarea ştiinţifică
şi învăţământul superior", continuată la simpozioanele
"Interferenţe socio-economice la frontiera inovarii", editia a
III-a, HERVEX editia a XI-a şi "Ştiinţa Comunicării pentru
Comunicarea Ştiinţei - SC4CS" (toate desfăşurate în 2010), precum
şi "Comunicarea de criză" (2011). Prezenta constituie (încă) un
avertisment succint în vederea demarării activităţilor de formare a
acestor noi profesioniști în cadrul Reţelei Naţionale de Inovare şi
Transfer Tehnologic.
În final, considerăm de mare importanţă apariţia comunicatorilor
de ştiinţă şi a jurnaliştilor de ştiinţă. Aceşti "porta-voce" ai
mediului ştiinţific, respectiv ai societăţii, pot conduce la mai
buna înţelegere a rolului ştiinţei, la o regândire a raporturilor
între mediile ştiinţific, economic, de afaceri şi societate, la o
apropiere între unităţile de cercetare-dezvoltare, IMM-uri şi
autorităţile publice.
Nota ed.:
Ing. Radu Jecu este preocupat de comunicarea științei și
lucrează la Centrul de Informare Tehnologică CENTIREM, Institutul
Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Metale şi Resurse
Radioactive -ICPMRR Bucureşti.