Într-un
articol apărut în revista Nature este descrisă o metodă
nouă care ar putea ajuta la descoperirea undelor gravitaționale.
Este vorba de o interceptare a deplasării materiei la o stea în
formare, în stadiul de aglomerare gravitațională.
Albert Einstein a prezis undele gravitaționale în anul 1918.
Astăzi, după aproape 100 de ani, detectoare de unde gravitaționale
se perfecționează încă în Statele Unite, Europa, Japonia și
Australia.
Einstein a scris despre undele gravitaționale și noi încă le
căutăm - ca niște valuri mici în țesătura spațiu-timp - pe care
unii le consideră sunetele universului nostru, vizibil prin
telescoape, așa cum sunetele completează imaginile noastre vizuale
în viața de zi cu zi.
Orice mișcare produce unde gravitaționale, dar un semnal destul
de puternic care să poată fi detectat ar necesita deplasarea unor
mase uriașe la viteze extreme. Primele candidate la astfel de
deplasări uriașe ar fi stelele neutronice aflate în timpul
fuziunii. De exemplu, două stele cu mase asemănătoare masei
Soarelui, în cadrul unui sistem binar, care se mișcă în jurul
centrului de masă comun cu viteza luminii.
Astfel de evenimente sunt rare și au loc într-o galaxie poate o
dată la câteva sute de mii de ani. Prin urmare, pentru a detecta un
astfel de semnal în timpul unei vieți, trebuiesc detectoare
suficient de sensibile pentru a recepționa semnale venite de la
miliarde de ani lumină departare de Pământ. Este un lucru care
constituie o provocare tehnologică imensă. De la astfel de distanțe
undele gravitaționale vin să bată slab la ușa noastră, în același
timp cât funcționează TV sau sună telefonul. Sursele de zgomot
concurente care se suprapun sunt numeroase, mici zgomote seismice,
sau un val oceanic îndepărtat. Cum am putea ști că zgomotul
detectat este de la un val gravitațional din spațiu și nu mai
degrabă de la un copac în cădere sau de la un camion care trece pe
drum.
De aceea, astronomii caută de mai mulți ani un semnal
electromagnetic, poate luminos, care ar putea însoți sau urma unor
emisiuni de unde gravitaționale. Acest semnal ne-ar permite "să
privim prin vizetă" când avem un ciocănit slab la ușă, ca să
verificăm dacă acolo se află într-adevăr cineva.
Astronomii iau în seamă și faptul că materialul interstelar
înconjurător ar încetini fragmentele dejectate cu viteze apropiate
de viteza luminii în timpul fuziunii stelelor neutronice. Dar
căldura generată în timpul procesului ar fi radiată spre exterior
sub formă de unde radio. 'Explozia' radio puternică rezultată va
persista câteva luni și va fi detectabilă cu telescoapele radio
obișnuite, chiar și de la un miliard de ani lumină distanță.
Detectarea unui astfel de semnal radio ar permite în mod sigur o
detecție imediată, sau o tentativă de detecție, a unor unde
gravitaționale. Chiar înainte ca detectorii de unde gravitaționale
să devină operaționali, cum se așteaptă pentru anul 2015, radio
astronomii trebuie să fie pregătiți pentru astfel de erupții
unicat.
Nakar și Piran indică în articolul lor că o recepție radio
temporară neidentificată, observată în 1987, de Bower și alții,
avea toate caracteristicile unei explozii radio de acest fel și
poate că de fapt a fost prima detecție de fuziune într-o stea
binară, alcătuită din două stele neutronice.
Bibliografie:
- Ehud Nakar & Tsvi Piran, Detectable radio flares
following gravitational waves from mergers of binary neutron
stars, Nature, vol 478, pag. 82-84, 06 October 2011.
-
http://www.huji.ac.il/cgi-bin/dovrut/dovrut_search_eng.pl?mesge131754479105872560
(Accesat pe 6 octombrie 2011)